Dr. Maria Greavu
Medic Specialist Cardiologie
Dr. Maria Greavu este medic specialist cardiolog în cadrul secției de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului Monza, membru al boardului editorial al revistei “Stetoscop Cardio”, dar și membru al echipei CardioTV – Societatea Română de Cardiologie (SRC) din cadrul SRC.
Dr. Greavu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București -Facultatea de Medicină Generală (2007), continuându-și ulterior, formarea ca medic rezident cardiologie în cadrul Spitalului de Urgență București. De asemenea, a fost investigator în cadrul trialurilor PEGASUS TIMI 54 și PARADIGM HF (2010-2014).
De-a lungul timpului, Dr. Maria Greavu a participat la multiple congrese și conferințe naționale și internaționale de Cardiologie și Medicină Internă, dar și cursuri, precum: Curs de resuscitare cardiopulmonară (2008), Curs de biostatistică (2007), Curs de formare în asistență medicală de urgență în cadrul unității de urgență SMURD Târgu-Mureș (2005).
AFILIERI PROFESIONALE
- Societatea Română de Cardiologie
- Societatea Europeană de Cardiologie
- Grupul de lucru Ecocardiografie și alte metode imagistice
- Grupul de lucru de Cardiologie preventivă și recuperare cardiovasculară
- Leader al Clubului Tinerilor Cardiologi și membru al nucleului (2011-2019)
ACTIVITATE ȘTIINȚIFICĂ
Bornoiu, M. Chiru, A. Fruntelata, M, Dorobantu „Practica medicală în îngrijirea pacienților cu insuficență cardiacă într-un centru terțiar de urgență – comparative cu registrul european Euro Heart Survey” Romanian Journal of Cardiology, Abstract Volume, 47th National Cardiology Congress, Sinaia, sept. 2008, 9, A15
European FP6 SAPHIRE Study (Intelligent Healthcare Monitoring Based on a Semantic Interoperability Platform) Contract no.: IST-27074, 2006-2008 as a member in the Hospital Pilot Application team, v. D8.3.1. webpage: http://www.srdc.metu.edu.tr/webpage/projects/saphire/
Maria-Corina Bornoiu, Corina Homentcovschi, Andrei Coliţă, Magdalena Negru „Probleme de diagnostic și tratament la o pacientă cu LES” Romanian Internal Medicine Journal, Abstract Volume, 9th National Internal Medicine Congress, apr. 2009, 2
Ruxandra Jurcuţ, Maria-Corina Greavu, Marin Postu, Silviu Stanciu, Carmen Ginghină „Inimă împietrită: povestea unei pericardite constrictive calcare“, Romanian Journal of Cardiology, vol. XXV, no. 4, 2010
Maria-Corina Greavu, Ioana Ghiorghiu, R. Ciudin, Carmen Ginghină „O inimă încurcată…” in Cardiac Imaging, vol IV, pag. 110-111, Editura Medicală,2010
M.C. Greavu, R.O. Jurcuț, D. Gherasim, C. Ginghină „Anatomy of a Syncope“ Annals of Fundeni Hospital, vol 16, No. 1-2, 2011
Maria-Corina Greavu, Ruxandra Jurcuț, Alina Caloianu, R. Ciudin, Carmen Ginghină „Nopți albe – Câte mecanisme cardiologice” in Cardiac Imaging, vol V, pag. 30-31, Editura Medicală, 2011
A.-G. Fruntelata, O.F. Tautu, M. Meriso, G. Calcaianu, S. Andrei, G. Stefan, M.C. Greavu, M. Dorobantu, Brain natriuretic peptide and renal dysfunction: cardio-renal interactions in patients with acute heart failure, European Heart Journal ( 2011 ) 32 ( Abstract Supplement ), 914
Fruntelata, M.C. Greavu, A.I. Deaconu, M. Marinescu, C. Vacarescu, B. Dragoescu, S. Serb, S. Necula, V. Bataila, L. Gabara, M. Dorobantu, Arterial stiffness measurements in acute coronary syndrome patients, Poster presentation, 22nd Scientific Meeting of the European Society of Hypertension
Dorobantu L, Ticulescu R, Greavu M, Dermengiu A, Alexandrescu M, Trofin M. Current management and surgical advances in patients with hypertrophic obstructive cardiomyopathy. Kardiol Pol. 2019 Sep 23;77(9):829-836. doi: 10.33963/KP.14965. Epub 2019 Sep 9. PMID: 31495825.