Sari la conținut

Implantarea de dispozitive antiaritmice și de resincronizare cardiacă

Pacemaker cardiac

Pacemaker-ul este un mic dispozitiv electronic care intervine în ajutorul inimii când aceasta bate prea lent, însă nu o împiedică să funcţioneze singură în momentele în care aceasta bate regulat (cu frecvenţe normale mai mari de 60 pe minut).

Pacemaker-ul este alcătuit dintr-o cutie mică de metal, netedă și ușoară. Dimensiunile și greutatea acestuia variază în funcţie de tip și caracteristici. De obicei, are o formă rotunjită, măsoară între 5 și 6 cm pe o parte și are o grosime cuprinsă între 7 și 9 mm, greutatea sa variind între 20 și 30 de grame. Cutia conţine un mic computer și o baterie care poate dura, în funcţie de utilizarea sa, până la 20 ani.

Prin intermediul unuia sau a doi electrozi, după necesitate, pacemaker-ul trimite la inimă mici impulsuri electrice capabile să crească frecvenţa bătăilor inimii, atunci când este necesar. Impulsurile electrice, transmise de pacemaker către inimă, sunt de o intensitate foarte scăzută și nu sunt resimţite deloc de către pacient.

Pacemaker cardiac

Pacemaker-ul este introdus printr-o procedură simplă, realizată cu anestezie locală. Se practică o mică incizie în piele, de câţiva centimetri, în regiunea superioară a toracelui, sub clavicula stângă. Se caută o venă pentru introducerea electrozilor, care sunt conduși până la inimă, controlând parcursul acestora prin fluoroscopie/radioscopie. După ce se controlează dacă parametrii electrici sunt corespunzători, electrozii sunt conectaţi la pacemaker, care este introdus într-un mic buzunar sub piele. Intervenţia este nedureroasă.

Defibrilator implantabil

Defibrilatorul implantabil (cunoscut și cu abrevierea americană ICD, intracardiac defibrilator) este un dispozitiv capabil să controleze, în mod continuu, semnalele electrice ale inimii și să emită o descărcare electrică foarte scurtă, dar intensă, când detectează un ritm puternic neregulat care ar putea cauza un stop cardiac. Descărcarea electrică, numită shock, suprimă aritmia și permite restaurarea ritmului normal.

Defibrilator implantabil

Caracteristicile aparatului și tehnica de implant sunt foarte asemănătoare cu cele pentru pacemaker, defibrilatorul fiind, ca dimensiune, puţin mai mare, întrucât are nevoie de o baterie de capacitate mai mare.

Loop-recorder

Loop recorder-ul este un dispozitiv de mărime mică, fiind mai mic decât o brichetă (măsurile exacte: 62 x 19 x 8 mm), capabil să înregistreze ritmul cardiac al pacientului până la o perioadă de maximum trei ani.

Micul aparat poate înregistra și memora anomaliile de ritm cardiac în mod automat. În prezenţa simptomelor, aparatul poate înregistra și electrocardiograma la comanda pacientului cu ajutorul unei telecomenzi speciale externe.

Loop-recorder

Acest dispozitiv își găsește principala sa aplicaţie în practica clinică la pacienţii cu pierderi de conștienţă de origine necunoscută sau cu palpitaţii de scurtă durată, greu de identificat cu electrocardiograma tradiţională. De asemenea, poate fi utilizat în monitorizarea pe termen lung a pacienţilor ce prezintă risc ridicat de aritmii.

Un astfel de dispozitiv este introdus sub piele cu o mică incizie de aproximativ 2 cm, sub anestezie locală, și poziţionat sub claviculă, astfel încât să fie practic invizibil.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023