DREPTURILE PACIENȚILOR
(conform Legii nr. 46/2003)
Pe tot parcursul internării, pacientul are dreptul să semnaleze personalului medical și administrativ orice deficiență intervenită pe parcursul internării sale, în legătură cu nerespectarea drepturilor sale ca pacient (conform celor enumarate mai jos).
Cuprins
- Dreptul la informaţia medicală
- Dreptul pacientului privind intervenţia medicală
- Consimțământul pacientului
- Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată
- Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale
Dreptul la informaţia medicală
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la:
- Serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
- Identitatea şi statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
- Regulile şi obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
- Starea sa de sănătate, intervenţiile medicale propuse, riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri, alternativele existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la datele despre diagnostic şi prognostic.
- Pacientul are dreptul de a decide dacă doreşte sau nu să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
- Informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate, în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
- Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat despre situaţia sa medicală şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
- Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, dar numai cu acordul pacientului.
- Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală.
- Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Dreptul pacientului privind intervenţia medicală
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
- Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a acestuia.
- În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
- În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei, atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
În cazul în care Spitalul consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
Comisia de arbitraj este constituită din trei medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din doi medici pentru pacienţii din ambulatoriul de specialitate.
Consimțământul pacientului
Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru:
- Recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
- Participarea sa ca subiect în învăţământul medical clinic şi cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal, şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat în Spital fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată
- Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul sau datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia.
- Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
- În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului este obligatorie.
- Pacientul are acces la datele medicale personale.
- Orice amestec în viaţa privată, familială, a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
- Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică
Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale
- În cazul în care Spitalul este obligat să recurgă la selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
- Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi se aduc la cunoştinţa publicului.
- Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat corespunzător. Excepție de la această prevedere fac cazurile de urgență apărute în situații extreme.
- Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
- Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, va fi creat mediul de îngrijire şi tratament cât mai aproape de cel familial.
- Pacientul internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara Spitalului.
- Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiuni pentru a-1 determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată Legale din cadrul Spitalului.
- Pacientul poate oferi angajaţilor sau Spitalului unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
- Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării de sănătate sau până la vindecare. Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre Spital și diferite unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat.
- Pacientul, pe perioada spitalizării, se poate deplasa în cadrul secției unde este internat, excepție făcând situațiile în care perturbă liniștea celorlalți pacienți și în programul de vizită al medicilor.
OBLIGAȚIILE PACIENȚILOR
- Să se prezinte la consultații/ intervenții/ internare la ora stabilită conform programării, sau să anunțe Recepția în cazul în care programarea trebuie modificată sau anulată.
- Să prezinte la internare Cartea de identitate/Buletinul, precum şi documentele justificative care să ateste calitatea de asigurat.
- Să respecte ordinea interioară din spital, liniştea şi curăţenia.
- Să nu fumeze, să nu consume şi să nu introducă în Spital băuturi alcoolice.
- Să respecte regulile de igienă personală şi colective.
- Să manifeste grijă faţă de bunurile din dotarea Spitalului, iar în cazul în care din vina sa a deteriorat aceste bunuri să achite contravaloarea lor, în caz contrar se supune regulilor de drept civil.
- Să manifeste o conduită civilizată și un limbaj politicos faţă de personalul medico-sanitar.
- Să respecte intimitatea şi confidenţialitatea celorlalţi pacienti.
- Să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului.
- Să respecte regimul alimentar indicat de medic.
- Să poarte echipament de spital şi să nu părăsească incinta Spitalului în acest echipament.
- Să respecte programul de vizită pentru a nu perturba activitatea medicală.
- Să nu producă zgomote care produc disconfort celorlalţi pacienti.
- Să respecte măsurile de prevenire şi combatere a bolilor cu transmitere.
- Să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul cadru.
- Să se conformeze indicaţiilor medicale ale medicului curant şi asistentei de salon.