Descrierea generală a centrului
Încă din anul 2010, prin deschiderea primului centru de excelenţă în cardiologie și radiologie intervenţională în București, Ares s-a remarcat pe piaţa serviciilor medicale prin oferirea unui act medical responsabil și a unei alternative în ceea ce înseamnă medicina tradiţională, asigurând tratamente minim invazive în locul tratamentelor clasice. Formată din doctori renumiţi, cu o înaltă calificare medicală, dobândită atât în România cât și în străinătate, echipa medicală Ares colaborează cu cadre medicale prestigioase din ţară și din afară, ce garantează calitatea actului medical.
Din octombrie 2016, Centrele de Excelenţă Ares sunt prezente în cadrul Spitalului Monza, și vor funcţiona în strânsă colaborare cu următoarele secţii: Cardiologie clinică, Chirurgie cardiovasculară (inclusiv cea pediatrică), Chirurgie vasculară, Anestezie și terapie intensivă, Electrofiziologie, Radiologie Imagistică Medicală.
Coordonatorul departamentului de cardiologie intervenţională din cadrul Centrelor de Excelenţă Ares din Spitalul Monza este Dr. Dan Deleanu, medic primar cardiolog cu o experienţă de peste 20 de ani în tratamentul intervenţional al patologiilor cardiace, și cu rezultate remarcabile evidenţiate de numeroasele intervenţii endovasculare efectuate cu succes, în premieră în România.
Mai multe detalii găsiţi pe www.medicina-interventionala.ro
Diagnostic și tratament
- Cardiologie Intervenţională
- Electrofiziologie și aritmologie
Reabilitare cardiovasculară
Reabilitarea cardiovasculară se adresează pacienţilor care au suferit o intervenţie de chirurgie cardiacă sau toracică, infarct miocardic, montare de stent sau celor care suferă de o boală cardiovasculară (insuficienţă cardiacă, cardiopatie ischemică, implantare de stimulatoare cardiace, sindroame coronariene acute cu evoluţie către infarct miocardic, arteriopatie obliterantă etc.).