Sari la conținut

Screening-ul cardiac la nou-născuți și copii mai mari – ce trebuie să aibă în vedere părinții

În ultimii ani, în țara noastră, screening-ul cardiac la nou-născuți a început să câștige din ce în ce mai mult teren, inclusiv în maternitățile de stat. Acesta este un aspect foarte pozitiv, având în vedere că, anumite malformații cardiace care nu sunt depistate în timpul sarcinii, pot fi depistate imediat după naștere, copilul fiind astfel urmărit mai atent, încât să se poată interveni în cel mai scurt timp în cazul în care este necesară fie o intervenție chirurgicală, fie proceduri intervenționale, cum ar fi procedurile de ablație, în cazul aritmiilor.

Am stat de vorbă cu doamna Dr. Alina Oprescu, medic specialist cardiologie pediatrică în cadrul Spitalului Monza despre ce înseamnă screening-ul cardiac la nou-născuți. Acesta presupune “efectuarea unei ecografii cardiace, care este o investigație medicală simplă, neiradiantă, ușor de reprodus și care poate detecta majoritatea posibilelor malformațiile ale inimii”.

Sunt ceva semne care ar trebui să ne îndrepte spre un consult cardiac amănunțit la nou-născuți?
Dr. Alina Oprescu: În mod ideal, screening-ul cardiac ar trebui efectuat la cât mai mulți nou-născuți, dar mai ales la cei pe care neonatologii îi suspectează că ar avea semnele vreunei boli. Copilul mic poate prezenta anumite simptome ale unei eventuale malformații cardiace și anume: o respirație mai zgomotoasă, mai rapidă, o oboseală atunci când sunt alimentați. De asemenea, unii nou-născuți pot prezenta convulsii sau o coloratură particulară a buzelor. Screening-ul cardiac în maternități și în perioada imediat următoare nașterii este foarte important, întrucât poate detecta majoritatea leziunilor de tip shunt, inclusiv malformații grave, care trebuie operate în prima lună de viață.

Ce ne puteți spune despre screening-ul cardiac la copiii mai mari?
Dr. Alina Oprescu: Având în vedere că nu sunt atât de multe centre și atât de mulți specialiști în cardiologie pediatrică, screening-ul cardiac la copiii mai mari ar trebui efectuat mai degrabă la anumite categorii: în primul rând la copiii care practică sporturi de performanță, pentru că se știe foarte bine că există boli cardiace care pot să afecteze capacitatea de efort sau care au chiar contraindicație de a face efort. În ceea ce privește restul populației pediatrice, screening-ul cred că ar trebui mai degrabă să se adreseze pacienților care prezintă o oarecare simptomatologie: copii care își pierd starea de conștiență (leșină) în condiții de efort, copii care întâmpină dificultăți în a susține un efort prelungit, copii care prezintă dispnee (respirație grea) sau dureri în piept la eforturi mici, copii care resimt palpitații când stau liniștiți, fără să desfășoare vreo activitate. De asemenea, incapacitatea copiilor de a lua în greutate, poate fi un semn că există o leziune de tip shunt cardiac, ce nu le permite creșterea adecvată. Însă nu orice durere în piept înseamnă neapărat durere de inimă. De cele mai multe ori, înțepăturile toracice la copii țin de dureri musculo-scheletale, de crampe, de junghiuri toracice nespecifice, care cedează la un simplu antiinflamator.

 

Ce recomandări aveți pentru părinți în acest context?
Dr. Alina Oprescu: Cel mai important aspect este conștientizarea, adică să fie avute în vedere toate posibilele semne enumerate mai sus, care dau indicație de screening cardiac. De asemenea, ar trebui ținut cont de faptul că, anumite boli, cum ar fi bolile neuro-musculare, sindroamele plurimalformative, pot da afectare cardiacă (inima este tot un mușchi). Dacă copilul are alte afecțiuni de natură genetică (sindroame genetice), ar fi bine de efectuat și o evaluare cardiologică de rutină, pentru că în astfel de patologii poate exista și afectare cardiacă.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023