Sari la conținut

Repararea valvei mitrale prin tehnică minim invazivă și parțial endoscopică: Recuperare rapidă

Scris de Echipa MONZA 

Cuprins

Repararea valvei mitrale prin tehnică minim invazivă și parțial endoscopică: Recuperare rapidă 

Diagnosticul pacientului

Vă prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 56 de ani, diagnosticat cu regurgitare mitrală severă, cauzată de un prolaps al cuspei posterioare a valvei mitrale (P2), și insuficiență cardiacă clasa II NYHA. De asemenea, pacientul are și alte afecțiuni asociate, precum insuficiență tricuspidiană ușoară, boală cardiovasculară aterosclerotică, glicemie bazală modificată și dislipidemie mixtă.

Aceste afecțiuni au determinat simptome precum dispneea la efort moderat pe parcursul ultimului an, ceea ce a condus la necesitatea unei intervenții chirurgicale specializate.

Investigații preoperatorii

În urma internării la Spitalul MONZA, dr. Dr. Irina Istrate, medic specialist cardiolog, alături de echipa de specialiști a evaluat starea de sănătate a pacientului efectuând următoarele investigații:

  • Electrocardiogramă (ECG), care a arătat ritm sinusal fără modificări semnificative.
  • Ecocardiografie transtoracică, care a evidențiat regurgitare mitrală severă cauzată de prolapsul cuspei posterioare (P2), cu jet excentric. De asemenea, funcția globală a inimii era conservată, iar ventriculul stâng avea o fracție de ejecție de 60%.
  • Eco Doppler carotidian, care a arătat ateromatoză ușoară fără leziuni semnificative hemodinamic.
  • Radiografie toracică, care nu a evidențiat leziuni pulmonare acute.
  • Analize de sânge, care au indicat dislipidemie cu LDL crescut, fără sindrom inflamator.
  • Coronarografie, care a confirmat că arterele coronare erau permeabile, fără stenoze.

Aceste investigații au confirmat diagnosticul de regurgitare mitrală severă și au stabilit indicația pentru tratament chirurgical.

Plastia mitrală parțial endoscopică – Cum s-a desfășurat operația?

Echipa medicală formată din Dr. Stanislav Rurac, medic primar Chirurgie cardiovasculară, Dr. Vasile Gabriel, medic primar Chirurgie cardiovasculară, Dr. Olivia Batog, medic specialist Chirurgie toracică și medic  rezident Chirurgie cardiovasculară, alături de echipa de asistenți medicali formată din as. Georgiana Puica – asistent instrumentar si as. Ruxandra Lesie – asistent anestezie, a efectuat intervenția chirurgicală de plastie valvulară mitrală, realizată printr-o tehnică minim invazivă denumită minitoracotomie dreaptă, folosind un abord parțial endoscopic.

Procedura a avut loc sub anestezie generală efectuată de Dr. Silviu Cercel, medic specialist ATI și sub circulație extracorporeală (CEC) efectuată de Dr. Antonia Ionescu, medic specialist Chirurgie cardivoasculară. Pe parcursul operației, Dr. Irina Istrate, medic specialist cardiolog, a asigurat evaluarea intraoperatorie a inimii prin  efectuarea ecocardiografiei transesofagiene.

Plastia mitrală parțial endoscopică

Plastia mitrală parțial endoscopică este o tehnică minim invazivă care combină utilizarea unui endoscop cu o incizie mică la nivelul toracelui drept (minitoracotomie). După conectarea pacientului la circulația extracorporeală (CEC), Dr. Stanislav Rurac a introdus un endoscop prin acea mică incizie (5-7 cm) și astfel a putut vizualiza valva mitrală pe un monitor.

Endoscopul utilizat este conectat la acest monitor video, permițând chirurgului să vadă clar valva mitrală, cuspele și structurile adiacente, precum cordajele și mușchii papilari.

Acest ghidaj vizual oferă o precizie maximă și elimină necesitatea unei deschideri largi a sternului.

După analizarea structurilor valvei mitrale și identificarea, în cazul de față, a prolapsului cuspei posterioare – P2, echipa medicală a efectuat:

  • Anuloplastia cu inel: Un inel protetic este cusut în jurul bazei valvei mitrale pentru a restabili și stabiliza forma acesteia.
  • Repararea prolapsului cuspei posterioare: Cuspa prolabată este reparată prin atașarea unui cordaj artificial din Gore-Tex. Cordajul este fixat la mușchii papilari și cusut la cuspa valvei, prevenind prolapsul în timpul închiderii valvei.

Procedura a durat 3 ore, iar la final, instrumentele medicale au fost retrase, iar incizia a fost închisă cu suturi intradermice, lăsând o cicatrice minimă.

Pe tot parcursul intervenției, pacientul nu a necesitat transfuzie, iar gestionarea eficientă a timpilor operatori a asigurat un rezultat optim. Post procedură, funcționalitatea valvei mitrale a fost restabilită, fără stenoze, iar regurgitarea a fost redusă la un grad minim.  

Intervenția a decurs fără incidente, iar pacientul a fost detubat la doar 3 ore după operație în secția de Terapie intensivă.

Avantajele abordării parțial endoscopice

Această tehnică este utilizată tot mai frecvent datorită multiplelor beneficii pentru pacienți, fiind ideală pentru cazuri care permit un acces minim invaziv.

  • Minim invaziv: spre deosebire de sternotomie (tăierea sternului), această tehnică necesită doar o incizie mică, reducând trauma tisulară.
  • Precizie: vizualizarea detaliată prin endoscop îmbunătățește acuratețea chirurgicală.
  • Recuperare rapidă: pacienții se recuperează mai repede, cu mai puțină durere postoperatorie.
  • Rezultate estetice: cicatricile sunt mult mai mici, ceea ce oferă un aspect final mai plăcut.
 

Evoluția pacientului după operație

Evoluția pacientului după operație a fost favorabilă. A fost detubat la doar 3 ore după intervenție și a rămas stabil hemodinamic, fără a necesita suport inotrop sau vasopresor. Nu au apărut evenimente aritmice postoperatorii, iar funcția cardiacă s-a menținut normala, plaga chirurgicală era în curs de vindecare, iar toleranța la eforturi medii era bună.

De asemenea, pacientul a fost inclus într-un program de recuperare cardiacă postoperatorie, pe care l-a tolerat bine, demonstrând o evoluție progresivă. În concluzie, intervenția și managementul postoperator au fost un succes, cu o recuperare rapidă și fără complicații majore.

Concluzii

Intervenția de plastie mitrală efectuată prin tehnică minim invazivă și abord parțial endoscopic a fost un succes, reducând regurgitarea severă la un grad minim și păstrând funcția globală normala a ventriculului stâng (FE 50-55%). Pacientul a avut o recuperare rapidă, fiind detubat la 3 ore postoperator, fără complicații hemodinamice sau aritmice, și a demonstrat o toleranță bună la eforturi medii. Managementul eficient al factorilor de risc, inclusiv dislipidemia și fumatul recent sevrat, a fost integrat în planul său de recuperare. Acest caz subliniază importanța tehnicilor minim invazive și a echipei multidisciplinare în obținerea unui rezultat optim și a unei recuperări favorabile.

Dacă aveți simptome similare sau sunteți interesat de evaluarea riscurilor cardiovasculare, vă recomandăm să contactați un medic specialist pentru investigații detaliate.

ARES-CRM

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023