Sari la conținut

Protocol unic și precis de tratament pentru osteomul osteoid în cadrul Brain Institute – Spitalul Monza

1. Ce este osteomul osteoid și care sunt cauzele apariției? Este o afecțiune care apare și la copii și la adulți?

Osteomul osteoid este o formațiune tumorală osoasă benignă. Aceasta are dimensiuni mici (sub 1cm) și reprezintă circa 11% din formațiunile tumorale benigne. Poate fi întâlnită atât la copii cât și la adulții tineri (sub 25 ani), mai frecvent la sexul masculin.

2. Care sunt pașii corecți în diagnosticarea osteomului osteoid, care sunt investigațiile prin care se evidențiază patologia și cărui medic ne adresăm pentru o astfel de afecțiune?

Principala caracteristică a osteomului osteoid este durerea predominant nocturnă, care trezește pacientul din somn și care cedează la admistrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (aspirină, nurofen, etc). Diagnosticul se pune pe baza imagisticii și poate să fie evidențiat și pe o simplă radiografie. Însă, în funcție de localizare și datorită dimensiunilor mici, de cele mai multe ori, pentru a obține o localizare precisă, trebuie să efectuăm și un CT.

3. Ce protocol de imagistică trebuie folosit la CT-ul/RMN-ul indicat?

CT cu slice-uri fine (1mm)

4. Care sunt provocările pentru medic în cazul intervenției pentru un astfel de diagnostic? Ce presupune intervenția, care sunt pașii corecți?

Din cauza dimensiunilor mici și a lipsei de modificări locale la nivelul corticalei osoase, osteomul osteoid este foarte greu de reperat intraoperator, practic este “ascuns” în os și nu poate fi vizualizat direct; de multe ori nu poate fi vizualizat nici folosind radiologia clasică intraoperatorie (C-arm). De aceea, abordul clasic, deschis, presupune rezecția unei porțiuni mari de os, pentru a fi siguri că am scos toată formațiunea. După acest tip de chirurgie, recuperarea este de mai lungă durată și există chiar și riscul unor fracturi la nivelul zonei de rezecție.

Ablația cu radiofrecvență, procedură utilizată și în cardiologie pentru tratamentul fibrilațiilor atriale, este standardul actual de tratament pentru osteomul osteoid. Tratamentul cu OsteoCool este o procedură minim invazivă în care se pătrunde în centrul formațiunii tumorale cu sonda conductoare. Cu ajutorul acestei sonde, tumora este expusă la o temperatură constantă de maxim 70 grade timp de 7 minute. OsteoCoolul dispune de un sistem ce răcește simultan țesutul, astfel temperatura este controlată constant pe o regiune bine definită, fără a afecta țesuturile din jur. Această tehnică poate însă întâmpina dificultăți în cazul osteoamelor osteoide greu vizibile pe radiografia standard și este greu de confirmat localizarea tridimensională.

De aceea, la Brain Institute din cadrul Spitalului Monza am abordat o tehnică nouă, care este utilizată de rutină în neurochirurgie, atât la nivelul capului cât și al coloanei, și care, iată, își găsește o utilizare eficientă și în ortopedie.

Pentru a repera precis osteomul osteoid realizăm o scanare tridimensională a osului folosind tehnologia O-arm; imaginile astfel obținute sunt încărcate într-un sistem de navigație Stealth care va ghida instrumentele chirurgicale extrem de precis, astfel încât putem aborda formațiunea printr-o incizie de 2-3 mm, prin care introducem sonda de radiofrecvență (OsteoCool) până în centrul osteomului.

5. Care sunt beneficiile pentru pacient?

Incizie minimă și recuperare extrem de rapidă. Durerea dispare imediat după operație, pacienții resimt extrem de spectaculos acest lucru, după luni sau ani de durere, deodată nu-i mai supără nimic.

6. Osteomul osteoid recidivează?

În general formațiunea nu recidivează, dar au fost descrise cazuri în care, din cauza ablației incomplete, după câteva luni, simptomele au reapărut. Acesta este și motivul pentru care utilizăm cea mai modernă tehnologie, pentru a fi siguri că distrugem complet osteomul prin ablația cu radiofrecvență.

7. La cât timp se fac controalele postoperatorii și în cât timp pacientul își reia viața obișnuită?

Pacientul își reia viața obișnuită a 2-a zi postoperator și revine la control la 6 săptămâni și la 6 luni postoperator, pentru a ne asigura că totul este în regulă cu pacienții noștri.

La Brain Institute din cadrul Spitalului Monza medicii care se ocupă de diagnosticarea și tratarea osteomului osteoid sunt:

Dr. Raluca Ghiță
Medic specialist ortopedie pediatrică

Dr. Alexandru Thiery
Medic primar ortopedie pediatrică

Dr. Andrei Spătariu
Medic specialist neurochirurgie

Pentru programări sunați în call center-ul Spitalului Monza: 021.9983.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023