Spitalul Monza, cel mai mare spital de chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervenţională din ţară, parte a Grupului Monza România, anunţă efectuarea, în premieră naţională, a unei intervenţii de restabilire a continuităţii aortei pe traseu extraanatomic. Operaţia a avut loc pe data de 19 noiembrie 2018, fiind efectuată de echipa medicală coordonată de dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, în cadrul Spitalului Monza.
O pacientă în vârstă de 29 de ani a fost diagnosticată, în urma unor investigaţii de specialitate, cu malformaţie complexă de trunchiuri supraaortice și întreruperea continuităţii aortice la nivel istmic – comportament patologic de coarctaţie de aortă.
Mai mult decât atât, pacienta prezenta malformaţii vasculare multiple, hipertensiune arterială la nivelul jumătăţii superioare a trunchiului (la nivelul trenului superior) și hipotensiune importantă în jumătatea inferioară a trunchiului. Toate aceste afecţiuni conduceau la situaţia în care organele din jumătatea inferioară a trunchiului să fie lipsite de aport optim de sânge, ceea ce afecta buna funcţionare a organelor interne: ficat, rinichi, intestine, inclusiv la nivelul membrelor inferioare. Acest lucru îi limita drastic capacitatea de a face orice efort fizic, chiar și de a merge.
În situaţia prezentă, s-a impus o intervenţie chirurgicală complexă de restabilire a continuităţii aortice, efectuată, pentru prima dată în România.
”Din cauza modificărilor vasculare ale aortei și ale ramurilor, am ales un tip de refacere a continuităţii aortice pe traseu extraanatomic, respectiv interpoziţia unei proteze vasculare sintetice între aorta ascendentă și traseul toracic al aortei. Intervenţia a fost una cu grad mare de complexitate, fiind efectuată utilizându-se circulaţia extracorporală și oprire cardiacă, iar traseul protezei a fost intrapericardic până la nivelul de implantare”, a menţionat dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, în cadrul Cardiac Center din Spitalul Monza.
Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 2 ore și jumatate, iar după repornirea inimii pacienta a fost stabilă din toate punctele de vedere. În primele 24-48 ore dupa operaţie pacienta se află sub atentă monitorizare în departamentul de terapie intensivă, urmând ca apoi să efectueze un tratament de recuperare pe secţia clinică.
Dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, este șef de secţie Chirurgie vasculară la Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza, începând cu anul 2012. Cu o experienţă profesională și de studiu acumulată atât în centre universitare din România, cât și din străinătate (Olanda, Polonia și Franţa), dr. Călin Popa are o cazuistică operatorie de peste 7.000 de intervenţii cardiovasculare.