Sari la conținut

O nouă tehnică chirurgicală pentru tratamentul cardiomiopatiei hipertrofice

The Journal of the American College of Cardiology a recunoscut noua tehnică de abordare chirurgicală a cardiomiopatiei hipertrofice obstructive propuse de către Prof. Dr. Paolo Ferrazi, perfecţionată în cadrul Centrului de Tratament al Cardiomiopatiei Hipertrofice din cadrul ”Policlinico di Monza” din Italia.

Prof. Dr. Paolo Ferrazzi, Director al Centrului de Cardiomiopatie Hipertrofică din cadrul ”Policlinico di Monza” din Italia, propune o nouă tehnică de tratament chirurgical prin care se corectează defectele valvei mitrale și se elimină obstacolul care împiedică ieșirea sângelui din inimă la pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică obstructivă. Rezultatele acestui studiu au fost recunoscute și publicate într-una dintre cele mai prestigioase reviste americane de cardiologie, The Journal of the American College of Cardiology (JACC).

„Noua metodă de abordare”, explică Prof. Dr. Ferrazzi, „reprezintă un important pas evolutiv în tratamentul chirurgical al cardiomiopatiei hipertrofice obstructive, întrucât reduce substanţial riscul de complicaţii care ar putea surveni în urma implantării unei proteze mecanice”.

„Această tehnică”, adaugă Dr. Paolo Spirito, Șeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Galliera din Genova și coautor al publicaţiei, „permite, într-adevăr repararea valvei mitrale (printr-o plastie de valvă mitrală) fără a o înlocui cu o proteză mecanică, eliminându-se astfel riscul unor potenţiale complicaţii legate de protezare, precum episoadele tromboembolice (inclusiv ictus) ce necesită o terapie anticoagulantă pentru tot restul vieţii. Aceste complicaţii pot schimba în mod dramatic calitatea vieţii pacienţilor operaţi la vârste tinere”.

„Este o mare satisfacţie” – explică Ferrazzi – „să transformi o idee într-un beneficiu pentru pacienţi, după ani de studiu și de muncă începuţi la Bergamo și continuaţi la Monza, în colaborare cu colegi de la cele mai prestigioase secţii de cardiologie din Italia, implicaţi în studiul tratamentului cardiomiopatiei hipertrofice”.

Cardiomiopatia hipertrofică (CMH) este o boală genetică, caracterizată de o creștere pronunţată a pereţilor inimii, și reprezintă cauza cea mai frecventă a morţii subite la tineri și la sportivi. La nivelul populaţiei, una din 500 de persoane este afectată de această boală. O parte dintre pacienţii diagnosticaţi cu cardiomiopatie hipertrofică suferă de o formă obstructivă a bolii, cu o grosime crescută a pereţilor inimii și modificări ale valvei mitrale (valva care reglează circulaţia sângelui prin cavităţile din partea stângă a inimii) care blochează ieșirea sângelui din inimă. Mulţi dintre acești pacienţi primesc indicaţie operatorie, care presupune îndepărtarea obstrucţiei.

Centrul de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă din cadrul Spitalului Monza este afiliat celui din cadrul Spitalului ”Policlinico di Monza” din Italia. Beneficiind de specialiști dedicaţi, în acest centru este posibilă efectuarea tuturor examenelor clinice și paraclinice necesare diagnosticului dar și a analizei genetice, extrem de importantă în cazurile cu transmitere familială. Coordonat în Romania de către Dr. Lucian Florin Dorobanţu și beneficiind de expertiza Prof. Dr. Paolo Ferrazzi în tratarea CMHO, Centrul de Diagnostic și Tratament al Cardiomiopatiei Hipertrofice Obstructive din Spitalul Monza face parte din cele 5 centre de tratament chirurgical din Europa, care au un portofoliu de peste 300 de cazuri operate.

De asemeni, Dl. Prof. Paolo Ferrazzi utilizează o tehnică chirurgicală originală, recunoscută la nivel internaţional, care faţă de abordarea clasică aduce beneficiul prezervării valvei mitrale, rata fiind de 99% din cazuri (cea mai ridicată rată de prezervare a valvei mitrale din lume) și mortalitate operatorie globală de 1%, în condiţiile celei mai mari experienţe personale la nivel mondial, de peste 450 cazuri operate. Beneficiile pacienţilor care apelează la aceste tehnici sunt: dispariţia simptomatologiei și a riscului de moarte subită, risc de mortalitate postoperatorie similar populaţiei generale și rezultate stabile pe termen lung, pacientul revenind la o viaţă normală.

[row]
[column md=”4″]IMG_9947[/column]
[column md=”4″]IMG_9903[/column]
[column md=”4″]IMG_9998[/column]
[/row]

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023