“SĂNĂTATEA ESTE O MISIUNE” – Luca Militello, Director general al Spitalului Monza, București.
Pe 28.06.2018, a fost semnat un nou acord de cooperare multilaterală cu participare internaţională, în domeniul cardiologiei și chirugiei cardiovasculare între următoarelor părţi: Universitatea Bicocca din Milano, Grupul Policlinico di Monza, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Universitatea de Medicină “Titu Maiorescu” din București, Spitalul Monza din București, Spitalul Clinic Republican din Chișinău, Institutul de Cardiologie din Chișinău, Spitalul Internaţional “Medpark” din Chişinău și Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova.
“Bolile cardiovasculare avansează vertiginos, afectând diverse categorii de populaţie, iar comunitatea internaţională medicală aplică eforturi comune de a stopa această “pandemie” – dl. Vitalie Moscalu, Director IMSP “Institutul de Cardiologie”
Acest contract de colaborare prevede acorduri de cooperare în domeniul activităţilor culturale, didactice, educaţionale și de cercetare în vederea atingerii unui standard înalt în tratamentul bolilor cardiovasculare. Pentru a atinge acest obiectiv se vor efectua următoarele activităţi: instruirea personalului medical în realizarea tehnicilor minim-invazive, de către specialiștii în domeniu din Italia și România; organizarea de cursuri postuniversitare; programe de formare profesională în ecocardiografie, telemedicină; va fi încurajată realizarea de proiecte de cercetare; participarea la simpozioane și alte evenimente academice etc.
De menţionat, că această colaborare fructuoasă datează din 2006, timp în care au beneficiat de corecţii chirurgicale ale patologiilor cardiace peste 72 copii, inclusiv cu vârsta mai mică de 1 an. După derularea parteneriatului, 4 copii cu vicii cardiace congenitale complexe au beneficiat de tratament chirurgical în Italia, Bergamo.
„În cadrul colaborării, pe parcursul celor circa doisprezece ani, am întâlnit buni profesioniști, dedicaţi și cu grijă pentru pacienţi, iar contribuţia noastră a fost de a ne împărtăși propria experienţă și de a face schimb de practici, ceea ce s-a dovedit a fi o bună modalitate de cooperare pentru toate părţile implicate, pe care am decis să o continuăm”, a menţionat Dr. Massimo de Salvo, președintele Grupului de spitale “Policlinico di Monza”, Italia.
“NU EXISTĂ SCHIMB DE EXPERIENȚĂ IN SENS UNIC” – Dr. Gheorghe Cerin, Spitalului Monza din București, Clinica San Gaudenzio (Italia), parte din grupul internaţional „Policlinico di Monza”.
Acordul de cooperare a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii în baza unui alt acord și prevede colaborări bidirecţionale în domeniul activităţilor culturale, didactice, educaţionale și de cercetare în tratamentul bolilor cardiovasculare.
„Bolile cardiovasculare, din păcate, ocupă primul loc în rândul bolilor netransmisibile. Acordul semnat vine ca un suport considerabil în acţiunile Ministerului privind prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare în ţara noastră. Schimbul de experienţă între ţări va contribui la dezvoltarea abilităţilor și cunoștinţelor specialiștilor în tratamentul bolilor cardiovasculare și dezvoltarea serviciului cardiologic”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Muncii și Protecţiei Sociale, Dna. Svetlana Cebotari.