Singurul centru, din România, specializat în diagnosticarea și tratarea cardiomiopatiei hipertrofice, cea mai întâlnită boală cardiovasculară cu transmitere genetică, se află în cadrul Spitalului Monza și este condus de dr. Lucian Dorobanţu, medic primar în chirurgie cardiovasculară. La Cardiompathy Center, cardiomiopatia hipertrofică se tratează cu ajutorul unei tehnici, care are cea mai mare rată de succes, la nivel mondial.

Dr. Dorobanţu a explicat, într-un interviu pentru Spitalul Monza, ce presupune această metodă de tratament și în ce situaţii e nevoie de intervenţie chirurgicală, în cazul pacienţilor cu cardiomiopatie hipertrofică.

 

-Explicaţi-ne, vă rog, ce este cardiomiopatia hipertrofică?

-Cardiomiopatia hipertetrofică este cea mai frecventă boală cardiovasculară cu transmitere genetică. Ea presupune îngroșarea pereţilor inimii. Și dacă ne imaginăm o cameră, este ca și cum pereţii camerei se îngroașă foarte tare și vin peste noi. Și nu mai avem loc în cameră. Asta se întâmplă și cu sângele care nu mai are loc în camera ventriculului stâng -principala pompă care irigă organismul- și din cauza acestei îngroșări, ușa nu se mai deschide. Se creează o obstrucţie dinamică. Ușa, adică valva mitrală, din cauză că vin pereţii peste ea, nu se mai poate închide. Boala înseamnă că inima nu se umple cum trebuie și la ieșirea din inimă este un obstacol produs de mușchiul inimii și de valvă care nu lasă sângele să iasă, într-un debit suficient, din inimă.

 

– De ce apare această boală și care sunt factorii de risc?

-50% este ereditară. E o boală cu care ne naștem și evoluează încet-încet pe parcursul vieţii. Nu poate fi prevenită dar poate fi atent urmărită și tratată corect, iar atunci când este tratată corect, un bolnav operat căruia i se prezervă valva mitrală pe loc și care nu mai are gradient la ieșirea din inimă, se întoarce la o viaţă normală și la o supravieţuire identică cu a populaţiei generale. Practic, redevine un om sănătos care nu a avut niciodată o boală de inimă.

 

-Care sunt simptomele cardiomiopatiei hipertrofice?

-Simptomele sunt, în general, identice cu ale altor boli de inimă. Diferă foarte mult, de la niciun fel de simptom până la moarte subită. În această paletă foarte largă există oboseală, palpitaţii, etc. Însă trebuie reţinut că atunci când nu te simţi bine, trebuie să mergi la medic unde vei primi un diagnostic corect.

 

-Ce presupune diagnosticarea aceste boli de inimă?

-Presupune un examen clinic, o electrocardiogramă, unde sunt modificări specifice, o ecografie și apoi un test de efort dacă e nevoie, un RMN cardiac. Odată ce se ridică suspiciunea unei astfel de boli, trebuie să ne adresăm unui centru dedicat, specializat în această boală. În România, singurul centru specializat este Cardiomyopathy Center, din cadrul Spitalului Monza.

 

-Cât de frecventă este cardiomiopatia hipertrofică?

-Este cea mai freceventă boală cardiovasculară, cu transmitere genetică. Unul din 500 de oameni au boala.

 

– Cum se tratează și în ce situaţii se ajunge la operaţie?

-Tratamentul diferă foarte mult de starea clinică și de forma sa obstructivă sau non-obstructivă. Dacă e obstructivă, înseamnă că există un obstacol la ieșirea din ventriculul stâng. Non-obstructivă, înseamnă că acest obstacol nu există. În formele obstructive, tratamentul poate fi medicamentos, sunt foarte mulţi oameni care răspund la tratament medicamentos sau de tip intervenţional. Conform ghidurilor, tratamentul intervenţional, unanim acceptat cu cele mai bune rezultate, este tratamentul chirurgical. Însă, el trebuie făcut în centre dedicate acestui lucru. Din nefericire, aceste centre sunt puţine în Europa, sunt mai multe în Statele Unite ale Americii. Cardiomiopathy Center este unul dintre cele cinci centre dedicate și al doilea ca volum, din Europa.  Suntem invitaţi, pentru a comunica experienţa noastră, la toate marile congrese din Europa și Statele Unite ale Americii.

 

-Ce se întâmplă în timpul intervenţiei chirurgicale?

-Noi folosim tehnica profesorului Paolo Ferrazzi, cu care colaborăm strâns și care este coordonatul Centrului de Cardiomiopatie Hipertrofică, de la Policlinico di Monza, care înseamnă tăierea sau extragerea unei bucăţi de mușchi din tractul de ejecţie, astfel încât să lărgim calea de ieșire din ventriculul stâng și repararea valvei mitrale, a ușii, din comparaţia anterioară, care să devină din nou funcţională, să se închidă corect. Este o tehnică propusă în 2015 și care are, de departe, cele mai bune rezultate la acest moment, la nivel mondial, superioare tehnicilor care se folosesc, de exemplu, în Mayo Clinic care este următorul centru de referinţă, după noi și cel din Policlinico di Monza și care nu folosesc această metodă și nu reușesc prezervarea valvei mitrale, foarte frecvent. Noi reușim, în peste 98% din cazuri, să ţinem valva mitrală pe loc, ceea ce este exrem de important pentru pacient și pentru viitorul lui. Acest lucru însă trebuie făcut de către chirurgi dedicaţi care lucrează împreună cu echipe specializate de cardiologi și acest lucru este specificat și în ghidurile de specialitate. Operaţiile practicate de către chirurgi care nu au experienţă în această boală, înseamnă, conform statisticilor, o mortalitate de 6%, spre deosebire de 0,8%-1% cât este în centrul nostru și în centrele din America (Mayo Clinic, de exemplu). Sigur, 6% poate părea un procent mic, dar este de 6 ori mai mare decât 1 %.

 

-Pentru că tot am adus în discuţie intervenţiile chirurgicale, aș vrea să vă întreb dacă vă mai amintiţi prima dvs. operaţie.

-Sigur că îmi amintesc, lucram în Institutul de Boli Cardiovasculare ”Pof. Dr. C. C. Iliescu” și am făcut o înlocuire valvulară aortică, sub îndrumarea  prof. Dr. Vlad Anton Iliescu. Acest lucru se petrecea acum 15 ani. Și îmi amintesc și bolnavul. Operaţia a fost un succes, iar cu pacientul ţin și acum legătura.

 

– Dar cea mai lungă intervenţie chirurgicală?

– O operaţie de disecţie acută de aortă la un obez care a presupus înlocuirea valvei aortice, a aortei ascendente, a crosei aortice și a aortei descendente și  reimplantarea vaselor gâtului, în protezele respective, care a durat mai mult de 10 ore.

 

– Cum rezistaţi atâtea ore, în sala de operaţie?

-E un lucru de obișnuinţă și dacă un lucru îţi place, există un proverb care spune că dacă nu vrei să muncești, fă ceea ce-ţi place. Nu se poate spune că există intervenţii ușoare și intervenţii dificile pentru că niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Intervenţiile pe care le cunoști foarte bine par intervenţii simple, poate altora li se par complicate. Prima dată când am început chirurgia minim-invazivă părea mai complicată decât chirurgia clasică, acum mi se pare, de multe ori, mai simplă. O plastie de valvă mitrală prin minitoracotomie acum aș recomanda-o oricui și aș spune că e mai bine, mai simplu de făcut decât pe cale clasică, deși poate pentru foarte mulţi chirurgi pare utopic, așa este. O tehnică pe care o stăpânești foarte bine este o tehnică oarecum simplă deși nu e nimic simplu în chirurgia cardiacă.

 

– De ce aţi ales chirurgia cardiacă?

– Aici este o istorie interesantă. Eram student în anul V când am avut o bursă în Franţa, la Lyon, într-un spital dedicat chirurgiei și chirurgiei cardiovasculare, unde student fiind am avut șansa, neverosimilă pentru unii, de a mi se pe mână o secţie de cardiologie. Profesorul care conducea acea clinică era dedicat hemodinamicii și stătea foarte mult în sala de angiografie, așa că eu aveam grijă de o întreagă secţie, făcând munca unui cardiolog. Eram pasionat de cardiologie și din această postură în care coordonam întreaga activitate medicală, aveam de-a face cu chirurgii cărora trebuia să le prezint cazurile, luam decizii împreună și am pătruns în lumea chirurgicală, mi s-a părut foarte interesantă și distanţa de la gest la vindecarea pacientului mult mai directă, decât în cazul cardiologiei.

 

-Și după atâţia ani de practică, lumea chirurgiei cardiovasculare vi se mai pare la fel de interesantă, există și lucuri care vă displac? Dacă aţi lua-o de la capăt, aţi mai alege acest drum?

-Nu există niciun lucru care să-mi displacă în chirurgia cardiovasculară și dacă aș lua-o de la început, același lucru aș face, încă o dată. Este o meserie în care, în fiecare zi afli ceva nou, în fiecare zi faci altfel, în fiecare zi trebuie să te adaptezi altei situaţii și care îţi aduce o mulţumire extraordinară atunci când oamenii îţi strâng mâna la sfârșit și îţi spun mulţumesc și atunci când te întâlnești cu ei, pe stradă, după ani de zile și îţi spun: ”am o altă viaţă, sunt din nou un om sănătos și fac absolut tot ceea ce am visat de foarte mult timp să fac și nu puteam.”

 

-Dacă nu aţi fi fost medic ce altă profesie credeţi că vi s-ar fi potrivit?

-Când eram mic, visam să mă fac aviator dar cred că toată lumea visa asta în copilărie. Dar să știţi că nu e mare diferenţă între chirurgia cardiacă și aviaţie. În sensul că, oricât ar părea de neverosimil, la fel ca și zborul cu un avion de 300 de tone, chirurgia cardiacă are niște rezultate extraordinar de bune și acest lucru se datorează foarte mult tehnologiei. Decolăm și aterizăm în maximă siguranţă și pentru mine, chirurgia cardiacă are fix același obiectiv, siguranţa pacientului. Pentru mine, cel mai important lucru, indiferent de metodele pe care le folosim, că e minim-invaziv, că este chirrugie clasică, de nișă cum e chirurgia cardiomiopatiei hipertrofice, cel mai important lucru e ca pacientul să fie în siguranţă și să plece sănătos acasă.