Sari la conținut

Stenozele aterosclerotice ale vaselor carotide, ale membrelor și vaselor slahnice

Cauza cea mai frecventă a stenozei carotidiene (îngustarea carotidei) este reprezentată de ateroscleroză, cel mai des asociată hipertensiunii arteriale, fumatului, vârstei avansate, sexului masculin, nivelului ridicat al colesterolului în sânge și obezităţii. În ceea ce privește artera carotidă, locul în care se formează cel mai des placa aterosclerotică este bifurcaţia carotidiană.

Datele epidemiologice arată că bolile cerebrovasculare reprezintă, în societatea industrializată, a doua cauză de deces, după cardiopatia ischemică.

Stenoza vaselor carotidiene apare, de obicei, la vârste cuprinse între 65 și 85 de ani. Rareori, poate apărea la pacienţii tineri și poate afecta în mod grav viaţa cotidiană prin sechelele unui accident vascular cerebral.

Există posibilitatea ca, în afară de intervenţia chirurgicală vasculară, să se efectueze o angioplastie carotidiană cu implant de stent.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023