Ecografia – dincolo de limitele clasice
Dr. Cornel Lungu – Medic primar Medicină generală, competență Ecografie generală
Dr. Cornel Lungu a absolvit cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF „Carol Davila”, și a dobândit competențe în domeniul ecografiei urmând numeroase cursuri și stagii de pregătire în domeniu. În anul 2010, dr. Lungu a obținut, la Chongqing, China, atestarea ca specialist HIFU (High Intensity Focused Ultrasound) nivel C.
Între 1996 și 2008, dr. Lungu a fost șeful laboratorului de ecografie din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, efectuând toate tipurile de ecografii, de la cele mai simple, la cele mai complexe.
Membru al Societății Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie (SRUMB), dr. Cornel Lungu deține, încă din anul 1998, atestatul „Advanced” al Societății Europene de Ultrasonografie (EUROSON) și atestatul WSUMB (World Societes of Ultrasound in Medicine and Biology). De asemenea, conform criteriilor de clasificare profesională în ultrasonografie a membrilor Societății Europene de Ultrasonografie în Medicină și Biologie, dr. Lungu a dobândit nivelul II de practică ecografică (Advanced) cu peste 100.000 de ecografii efectuate până în prezent.
Dr. Cornel Lungu a participat cu lucrări la diferite congrese și simpozioane din țară și din străinătate, fiind, de asemenea, co-autorul unor articole și lucrări apărute în publicații de specialitate.
In cadrul Spitalului Monza, Dr. Cornel Lungu efectuează toate tipuri de ecografii: ecografii abdominale, de părți moi, Doppler cerebral, periferic și de vase abdominale, musculoscheletale si de nervi periferici, endocavitare, transrectale – pentru depistarea tumorilor si ecografii cu armonică de contrast. De asemeni, efectuează si ecografii cu elastografie – hepatice, pentru depistarea fibrozei si ductale – pentru depistarea cancerului mamar.
__________________________________
Ne-am obișnuit să vorbim despre ecografie ca fiind metoda banală prin care vizualizăm, în general, abdomenul, tiroida, sânul, inima.
Acestea sunt aplicații clasice, însă de-a lungul timpului, lucrurile au evoluat fantastic, odată cu apariția unor ecografe şi metode de examinare din ce în ce mai sofisticate. Astăzi ecografia este comparabilă şi chiar depășește – în anumite cazuri – ca valoare diagnostică, unele metode considerate „de aur„, ca Rezonanța Magnetică, în anumite investigații musculoscheletale, sau chiar CT-ul (de exemplu în evaluarea colecistului sau tiroidei).
Ecografia cu elastografie se poate folosi pentru evaluarea corectă a naturii nodulilor tiroidieni, a celor mamari, a nodulilor prostatei, dar şi a afecțiunilor musculotendinoase. În ultimul timp a apărut şi elastografia hepatică, care permite măsurarea exactă a gradului de elasticitate a parenchimului hepatic, cu exprimarea calitativă (sub forma unor „hărți„ colorate ), dar şi cantitativă (în kPa), ceea ce face ca această metodă să poată cuantifica exact gradul de fibroză şi, prin aceasta, să se substituie puncției hepatice.
Este bine să amintim şi evaluarea sânului printr-o ecografie specifică, numită „ductală„, care, împreună cu elastografia „strain„ şi „shear wave„ permite un diagnostic de acuratețe pentru tumorile foarte mici ale sânului şi care tinde să devină principala metodă de screening mamar ce poate pune diagnosticul fără iradiere.
Stadializarea tumorilor rectale prin ecografie transrectală, cu precizarea gradului de invazie la nivelul straturilor peretelui rectal, evaluarea colecțiilor pararectale, a sfincterelor anale prin ecografie transperineală reprezintă alte utilizări mai puțin cunoscute ale metodei ecografice.
Nu în ultimul rând, ecografia musculoscheletală, cu evaluarea articulațiilor, tendoanelor şi mușchilor este de un real folos în reumatologie, ortopedie şi traumatologie. Amintim aici şi ecografia de nervi periferici pentru precizarea leziunilor sau compresiilor nervoase în diverse afecţiuni cum sunt: sindromul de canal carpian, pareze sau paralizii periferice, nevroame etc.
Ecografia Doppler de vase periferice şi axe carotidiene este cunoscută şi apreciată pentru acurateţe şi rapiditatea diagnosticului, dar mai puțin cunoscut este examenul Doppler al arterei oftalmice şi examenul aortei abdominale şi vaselor mezenterice, mai ales în durerile abdominale date de ischemia mezenterică.
Spitalul Monza pune la dispoziția pacienților un aparat de top, dotat cu toate softurile necesare efectuării acestor investigaţii (şi nu numai acestea) de către un specialist de top, Dr. Cornel Lungu, medic primar, specialist în ecografie generală.
In cadrul Spitalului Monza, Dr. Cornel Lungu efectuează toate tipuri de ecografii: ecografii abdominale, de părți moi, Doppler cerebral, periferic și de vase abdominale, musculoscheletale si de nervi periferici, endocavitare, transrectale – pentru depistarea tumorilor si ecografii cu armonică de contrast. De asemeni, efectuează si ecografii cu elastografie – hepatice, pentru depistarea fibrozei si ductale – pentru depistarea cancerului mamar.