Cancerul rinosinusal este deseori descoperit când o persoană este tratată pentru patologii aparent benigne, boli inflamatorii, precum rinosinuzita. Simptomele prezente în astfel de cazuri pot fi totuși determinate și de o patologie noncanceroasă.

Simptome

Persoanele diagnosticate cu cancer la nivelul cavităţii nazale sau la nivelul sinusurilor paranazale pot experimenta următoarele semne sau simptome:

• obstrucţie nazală sau congestie nazală persistentă și senzaţie de blocaj;
  infecţie cronică a sinusurilor non-responsivă la tratamentul antibiotic;
• episoade frecvente de cefalee sau durere în zona sinusurilor;
• durere sau umflatură la nivelul feţei, ochilor sau urechilor;
• lăcrimare excesivă;
• protruzia unui glob ocular sau afectarea vederii;
• scăderea mirosului;
• durere sau amorţeală la nivelul dinţilor;
• pierderea dinţilor;
• apariţia unei protuberanţe (nodul, excrescenţă) pe faţă, nas sau în interiorul cavităţii bucale;
• rinoree frecventă (nas care curge);
• epistaxisuri (sângerări nazale) frecvente;
• dificultăţi în a deschide gura;
• o excrescenţă sau rană în interiorul nasului care nu se vindecă;
• oboseală;
• pierderea inexplicabilă a greutăţii;
• umflătură la nivelul gâtului.

Orice persoană care remarcă unul dintre aceste semne îngrijorătoare trebuie să se adreseze imediat unui doctor și să solicite un examen clinic, îndeosebi dacă simptomele persistă de mai multe săptămâni. Rata de succes în tratarea neoplaziilor rinosinusale este mult mai mare dacă acestea sunt descoperite devreme.
În unele cazuri, persoanele cu cancer al cavităţii nazale sau al sinusurilor paranazale nu prezintă niciunul dintre aceste simptome. De fapt, aceste tipuri de cancer sunt, de regulă, diagnosticate în stadii avansate întrucât în stadiile incipiente nu prezintă nicio simptomatologie.

Deoarece multe dintre aceste simptome pot fi cauzate și de alte patologii noncanceroase, este întotdeauna important să se efectueze controale medicale și stomatologice de rutină, în special de către persoanele care au consumat sau consumă în mod uzual alcool și tutun. Aceste persoane ar trebui să efectueze un examen clinic general cel puţin o dată pe an, chiar dacă nu prezintă niciun simptom. În decursul examenelor clinice, care se rezumă la o vizită scurtă la cabinet, medicul va inspecta cavitatea nazală, gura și gâtul și va palpa regiunea cervicală. Dacă descoperă ceva neobișnuit, medicul va recomanda un examen mai amănunţit, folosind una sau mai multe dintre procedurile diagnostice prezentate mai jos.

Diagnostic

Medicii folosesc multe teste pentru a diagnostica cancerul și pentru a vedea extensia către altă parte a corpului, numită metastazare. Unele teste pot, de asemenea, determina care sunt cele mai eficiente tratamente. Pentru majoritatea tipurilor de cancer, biopsia este singurul mod de a pune un diagnostic de certitudine. Dacă prelevarea biopsiei este imposibil de realizat, doctorul poate sugera alte teste care pot orienta diagnosticul. Investigaţiile imagistice sunt absolut necesare pentru a stabili dacă neoplasmul s-a răspândit.

Există mai multe opţiuni de diagnosticare a acestor tipuri de cancer, însă nu este necesar ca toate testele să fie folosite pentru a diagnostica o persoană. Atunci când va opta pentru o investigaţie cu scop diagnostic, medicul va lua în considerare o serie de factori precum: vârsta și starea medicală, tipul de cancer suspicionat, semne și simptome, și rezultatele testelor anterioare.

Pentru a stabili un diagnostic, sunt necesare istoricul medical complet și un examen fizic. Semnele cancerelor rinosinusale sunt deseori similare simptomelor unei sinuzite cronice sau alergice. Nu există teste sangvine sau din urină specifice care se pot efectua pentru a facilita din timp diagnosticul pentru niciunul dintre aceste tipuri de neoplasme. Examinarea clinică este importantă, doctorul putând efectua unul sau mai multe dintre următoarele teste pentru a diagnostica neoplaziile cavităţii nazale sau sinusale:

Examenul obiectiv. Doctorul verifică (prin palpare) eventuale umflături la nivelul gâtului, buzelor, gingiilor și obrajilor. De asemenea, acesta inspectează cavitatea nazală, gura și limba, deseori folosind o sursă de lumină pentru o vizualizare mai bună.

Endoscopia. Acest test îi permite doctorului să vizualizeze interiorul diferitelor cavităţi cu un tub subţire numit endoscop, rigid sau flexibil, care este prevăzut cu lumină în capăt. Pacientul poate fi sedat atunci când endoscopul este introdus în gură sau nas. Sedarea presupune utilizarea unei medicaţii pentru a ajuta pacientul să fie mai relaxat, mai calm sau chiar adormit în timpul procedurii. Examinarea poartă diferite denumiri în funcţie de zona care este vizualizată, de exemplu examinarea laringelul este numită laringoscopie, examinarea faringelui faringoscopia, iar nazofaringoscopia este examinarea cavităţii nazale și a rinofaringelui.

Biopsia. Biopsia reprezintă îndepărtarea unei mici porţiuni din ţesutul suspect și examinarea acesteia la microscop. Alte teste pot sugera prezenţa unui cancer, însă biopsia reprezintă certitudinea diagnostică. Proba recoltată în timpul biopsiei este analizată de anatomopatolog, medic specializat în interpretarea probelor de laborator și evaluarea celulelor, ţesuturilor și organelor pentru a diagnostica boala.
În unele cazuri, diagnosticul unui neoplasm sinusal va fi făcut în cursul unei operaţii endoscopice efectuată pentru ceea ce se credea a fi o rinosinuzită cronică benignă. În cursul operaţiei endoscopice este important pentru chirurg să identifice și să preleveze o mostră bioptică de la nivelul unui ţesut aparent sănătos și să confirme diagnosticul printr-un examen extemporaneu („la gheaţă”) înainte de a continua operaţia endoscopică pentru sinuzita cronică. Mai multe informaţii despre operaţie aflaţi în cadrul secţiunii „opţiuni de tratament”.

Radiografia reprezintă o modalitate (destul de veche și din ce în ce mai puţin utilizată) de a crea o poză a structurilor din interiorul corpului, folosind o doză de raze. O radiografie poate arăta dacă sinusurile paranazale sunt umplute cu altceva în afară de aer. În situaţia în care nu sunt aerate, de regulă nu avem neapărat o patologie neoplazică, putând fi vorba de o infecţie. Dacă tratamentul nu este eficient în a elibera sinusurile, alte teste imagistice mai specifice pot fi efectuate pentru a identifica blocajul. Semnele neoplazice regăsite pe o radiografie trebuie să fie detaliate de tomografia computerizată (CT).

Tomografia computerizată (CT) creează o imagine tridimensională a oraganelor din interiorul corpului cu ajutorul unui radiograf. Apoi, un computer prelucrează aceste imagini într-o vedere în secţiune transversală, sagitală sau axială detaliată, care arată anormalităţi sau tumori. Un CT poate fi folosit, de asemenea, pentru a măsura mărimea tumorii. Uneori, un colorant special, numit substanţă de contrast, este administrat înainte de scanare pentru a crea o imagine mai clară. Acest colorant îi poate fi injectat pacientului în venă sau administrat sub forma unei pastile ce poate fi înghiţită. Examinarea CT este foarte preţioasă în identificarea cancerului rinosinusal.

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM). Un RMN folosește câmpuri magnetice în locul razelor X, pentru a produce imagini detaliate ale corpului, în special imagini ale ţesuturilor moi, cum ar fi ochiul în orbită sau substanţa cerebrală din vecinătatea sinusurilor. RMN-ul poate fi de asemenea utilizat pentru a măsura mărimea tumorilor. Un mediu de contrast poate fi injectat în venă unui pacient sau dat ca o pastilă de înghiţit pentru a crea o imagine mai clară.

Scintigrafia osoasă. Acest test se poate face pentru a vedea dacă cancerul s-a extins la oase. Un scintigraf osos folosește un trasor radioactiv pentru a vizualiza interiorul oaselor.Trasorul este injectat în vena unui pacient. Acesta este colectat în os și este detectat de o cameră specială. Osul sănătos apare gri la aparat, iar zonele afectate, cum ar fi cele prinse de cancer, apar întunecate.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET). Scanarea PET este o modalitate de a crea imagini ale organelor și ţesuturilor din interiorul corpului. O cantitate mică de substanţă radioactivă este injectat în corpul pacientului. Această substanţă este preluată de celulele care folosesc cea mai multă energie. Deoarece cancerul tinde să folosească energia în mod abuziv, absoarbe mai mult din substanţa radioactivă. Atunci, un scanner detectează această substanţă pentru a produce imagini.
După ce testele diagnostice sunt efectuate, medicul va discuta toate rezultatele cu pacientul. Dacă diagnosticul este acela de cancer, aceste rezultate vor ajuta medicul să descrie cancerul, etapă care poartă denumirea de stadializare.

Tratament

Modalităţile de tratament descrise în cadrul acestei secţiuni reprezintă standardul de îngrijire și cele mai bune tratamente disponibile pentru aceste tipuri specifice de cancer. Când se decide planul terapeutic, pacienţii sunt încurajaţi să ia în considerare studiile clinice ca opţiune. Acestea sunt studii de cercetare care testează o nouă abordare a tratamentului pentru a evalua dacă este sigur, eficient, și, eventual, mai bun decât tratamentul standard. Studiile clinice pot testa medicamente noi, o nouă combinaţie de tratamente standard sau noi doze de terapii curente. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să revizuiti toate opţiunile de tratament.

Prezentare generală a tratamentului
În tratarea cancerului, diferite tipuri de medici deseori lucrează împreună pentru a crea un plan comun de tratament combinând diferite tipuri de tratamente și formând astfel o echipă multidisciplinară. Pentru cancerul rinosinusal, echipa poate include oncologi și radioterapeuţi (medici care se specializează în tratarea persoanelor cu cancer), chirurgi otolaringologi, stomatologi, chirurgi BMF, fizioterapeuţi, logopezi, psihiatrii, asistente și dieteticieni. Un neurochirurg (medic specializat în chirurgie pe creier și măduva spinării) ar trebui să facă parte, de asemenea, din această echipă atunci când o tumora care pătrunde în neurocraniu trebuie eliminată.

Cancerele cavităţii nazale și/sau ale sinusurilor paranazale pot fi adesea vindecate, mai ales dacă sunt descoperite devreme. Deși vindecarea cancerului este obiectivul principal al tratamentului, păstrarea funcţiei nervilor, organelor și tesuturilor învecinate este, de asemenea, foarte importantă. Când echipa medicală plănuiește schema de tratament, se ia în considerare modul în care tratamentul ar putea afecta calitatea vieţii în aspecte ce ţin de modul în care persoana se simte, arată, vorbește, mănâncă și respiră.

Principalele trei opţiuni de tratament sunt chirurgia, radioterapia și chimioterapia, care pot fi utilizate individual sau combinate. Planul terapeutic poate include, de asemenea, un tratament pentru simptome și efecte secundare, parte importantă a îngrijirii pacienţilor neoplazici. Opţiunile de tratament și recomandările depind de mai mulţi factori, inclusiv de tipul și stadiul cancerului, potenţialele efecte secundare precum și de preferinţele pacientului și starea generală de sănătate a acestuia. Este recomandat ca, atât cât este posibil, pacienţii să își aloce timpul necesar pentru a afla despre toate opţiunile de tratament, să adreseze întrebări și să discute cu medicul curant referitor la obiectivele fiecărui tratament, la rezultatele și posibilele efecte secundare ale acestuia.

Chirurgia
Chirurgia este frecvent utilizată pentru eliminarea cancerului de sinusuri paranazale sau ale cavităţii nazale. Un chirurg oncolog este un medic specializat în tratarea cancerului folosind chirurgie. Scopul intervenţiei chirurgicale este de a elimina toată tumora și de a nu lasă nicio urmă de cancer în ţesutul sănătos. Cu toate acestea, de obicei, nu este posibilă excizia completă a cancerul printr-o operaţie, fiind necesare tratamente suplimentare. De asemenea, pot fi necesare mai multe intervenţii pentru a elimina cancerul și pentru a restabili aspectul și funcţia ţesuturilor afectate.

Excizia. În timpul unei excizii, medicul efectuează o operaţie de îndepărtare a tumorii canceroase și a unei părţi din ţesutul sănătos din jurul ei, numit marjă de siguranţă.

Rezecţia craniofacială /chirurgia bazei de craniu. Aceasta este o intervenţie chirurgicală extinsă, adesea recomandată pentru cancerele sinusurilor paranazale, în cadrul căreia se îndepărtează mai mult ţesut decât la maxilectomie. Necesită cooperarea strânsă a echipei de îngrijire, în special cooperarea între un neurochirurg și un chirurg BMF.

Chirurgie endoscopică a sinusurilor. Această abordare relativ nouă distruge mai puţin ţesut sănătos decât operaţiile clasice. Chirurgul poate elimina tumora cu ajutorul unui tub subţire (telescop) de diverse angulaţii care este inserat în cavitatea nazală sau sinus și cu ajutorul instrumentarului și al echipamentelor speciale pentru fiecare cavitate sinusală în parte. Toată această operaţie se realizează utilizând o videocameră HD de înaltă performanţă, câmpul operator fiind mărit de câteva sute de ori pe un ecran de înaltă definiţie. După cum am menţionat în secţiunea Diagnostic, chirurgia endoscopică a sinusurilor este adesea folosită pentru sinuzitele cronice, iar cancerele pot fi descoperite în timpul unor astfel de intervenţii chirurgicale.

Disecţia cervicală. Aceasta reprezintă îndepărtarea chirurgicală a ganglionilor limfatici din zona gâtului. Dacă medicul suspectează extensia cancerului, o disecţie cervicală poate fi realizată, de multe ori concomitent cu o altă intervenţie chirurgicală. Disecţia cervicală poate provoca senzaţie de amorţeală a urechii, slăbiciune la ridicarea braţului deasupra capului și slăbiciune a buzei inferioare. Efectele adverse sunt cauzate de leziuni ale nervilor din zonă. În funcţie de tipul disecţiei cervicale, slăbiciunea buzei inferioare și a braţului poate dispărea în câteva luni. Leziunea va fi permanentă, dacă un nerv este eliminat ca parte a unei disecţii.

Chirurgia reconstructivă (plastică). Dacă intervenţia chirurgicală necesită eliminarea unor zone mari de ţesut, chirurgia reconstructivă poate fi recomandată. În cazul în care ochiul este îndepărtat, un specialist poate oferi un înlocuitor artificial, numit proteză. De cele mai multe ori, când maxilarul superior este eliminat, chirurgul BMF are un rol important în procesul de reabilitare.
În general, chirurgia implică adesea riscuri, deoarece ochii, gura, creierul, nervi și vase importante de sânge sunt în apropiere. De multe ori, intervenţia chirurgicală provoacă umflarea feţei, gurii, gâtului, dar și dificultăţi de respiraţie care, uneori, necesită realizarea unui orificiu în trahee, numit traheostomie, care face mai ușoră respiraţia pentru o anumită perioadă de timp. Este important ca, înainte de operaţie, pacienţii să discute cu medicul cu privire la efectele secundare care pot apărea și despre planul de vindecare.


Radioterapia reprezintă utilizarea de raze X de înaltă intensitate sau alte particule pentru a distruge celulele canceroase. Aceasta se realizează de către un radioterapeut, medic specializat în acordarea de radioterapie pentru tratarea cancerului.

Pentru acest tip de cancer, radioterapia este cel mai des utilizată în asociere cu o intervenţie chirurgicală, administrată înainte sau după operaţie. Aceasta poate fi administrată împreună cu chimioterapie. Pentru unele tipuri de tumori rinosinusale, radioterapia poate fi principalul tratament. Aceasta poate fi, de asemenea, o opţiune în cazul în care o persoană nu poate suporta o intervenţie chirurgicală sau decide să nu facă operaţia.

Cel mai comun tip de radioterapie este radioterapia externă, care presupune radiaţii emise de un aparat din afara corpului. Anumite tipuri de radioterapie externă includ radioterapia cu intensitate modulată (IMRT) și terapia cu protoni. IMRT permite doze mai eficiente de radioterapie, deteriorând un număr mai mic de celule sănătoase și provocând mai puţine efecte secundare. Proton-terapia utilizează protoni, mai degrabă decât radiaţii. La o energie înaltă, protonii pot distruge celulele canceroase. Proton-terapia poate fi utilizată în cazul cancerelor rinosinusale când tumora este situată aproape de ochi sau de sistemul nervos central, care include creierul și măduva spinării. Radioterapia externă constă într-un număr stabilit de ședinţe dozate într-o perioadă exactă de timp.

Când iradierea se face cu ajutorul unor implanturi, aceasta se numește radioterapie internă sau brahiterapie. Radioterapia internă implică pelete mici sau tije care conţin materiale radioactive care sunt implantate chirurgical în sau în apropierea sediului tumoral. Implantarea are loc pentru câteva zile, timp în care pacientul este spitalizat.

Înainte de a începe orice tip de radioterapie pentru aceste tipuri de cancer, pacienţii trebuie să primească o examinare aprofundată de la un medic dentist cu experienţă în tratarea persoanelor cu cancer la nivelul capului și al gatului. Deoarece radioterapia poate provoca carii dentare, este recomandabil ca dinţii deterioraţi să fie eliminaţi înainte. De multe ori, caria dentară poate fi prevenită printr-un tratament stomatologic adecvat efectuat înaintea radioterapiei. După radioterapie, tratamentul preventiv al cariilor ar trebui să continue. Pacienţii pot beneficia de un tratament de fluorură pentru a preveni apariţia cariilor.
În plus, radioterapia la nivelul capului și gâtului poate provoca roșeaţă sau iritaţii ale pielii în zona tratată, gură uscată sau saliva îngroșată din cauza deteriorării glandelor salivare, dureri osoase, greaţă, oboseală, ulceratii bucale și/ sau durere în gât. Alte reacţii adverse pot include durere sau dificultate la înghiţire, pierderea poftei de mâncare consecutiv alterării gustului, hipoacuzie prin acumularea de lichid în urechea medie și acumularea de cerumen care se usucă din cauza efectului radioterapiei. Radioterapia poate provoca, de asemenea, o afecţiune numită hipotiroidism, care se manifestă printr-o senzaţie accentuată de oboseală și lentoare. Fiecare pacient căruia i se administrează radioterapie în zona gâtului ar trebui să efectueze consult endocrinologic periodic. Cercetătorii efectuează numeroase studii pentru a găsi modalităţi de a reduce sau a tolera mai ușor efectele secundare ale radioterapiei.


Chimioterapia reprezintă utilizarea de medicamente pentru a distruge celulele canceroase, de obicei, prin oprirea capacităţii celulelor canceroase de a creste și a se diviza. Chimioterapia este administrată de oncolog, medic specializat în tratarea cancerului. De obicei, un program de chimioterapie constă în administrarea unui anumit număr de perfuzii în decursul unei perioade de timp. Un pacient poate primi un singur medicament la un moment dat sau combinaţii ale diferitelor medicamente în același timp. Modalităţile uzuale de administrare a chimioterapiei sunt intravenos sau intern (pastila sau capsulă care este înghiţită).
Utilizarea chimioterapiei înaintea sau după intervenţia chirurgicală și/sau radioterapie, sau în combinaţie cu radioterapia, procedură numită chimioradioterapie, este frecvent recomandată pentru aceste tipuri de cancer.

Pentru neoplasmenle rinosinusale, chimioterapia poate fi, de asemenea, utilizată în tratamentul cazurilor avansate sau pentru a trata simptomele. Unele chimioterapice sunt disponibile în studiile clinice și pot trata cancerul într-un stadiu incipient.
Efectele secundare ale chimioterapiei depind de individ și de doza utilizată și pot include oboseală, risc de infecţie, greaţă și vărsături, căderea părului, pierderea poftei de mâncare și diaree. Aceste efecte secundare dispar, de obicei, odată cu sistarea tratamentului.
Medicamentele utilizate pentru tratarea cancerului sunt continuu evaluate. Dialogul cu medicul este de multe ori cel mai bun mod de a învăţa despre medicamente prescrise, despre scopul lor precum și despre efectele lor secundare potenţiale sau interacţiunile cu alte medicamente.

Noţiuni de bază de îngrijire a simptomelor și a efectelor adverse

Cancerul și tratamentul acestuia provocă adesea efecte secundare. În plus faţă de tratamentul destinat încetinirii, stopării sau eliminării cancerului, o parte importantă a îngrijirii o reprezintă ameliorarea simptomelor și a efectelor secundare. Această abordare se numește paleatie sau susţinere și include sprijinirea pacientului, punând accent pe nevoile sale fizice, emoţionale și sociale.
Îngrijirea paleativă poate ajuta o persoană în orice stadiu al bolii. Pacienţii primesc adesea un tratament pentru cancer concomitent cu un tratament pentru efectele secundare. De fapt, pacienţii care primesc ambele tipuri de tratament au, de multe ori, simptome mai putin severe, o mai bună calitate a vieţii și o complianţă mai bună la tratament.
Tratamentele paleative variază foarte mult și de multe ori includ medicamente, modificări nutriţionale, tehnici de relaxare, precum și alte terapii. Pacienţii pot primi, de asemenea, tratamente paleative similare cu cele menite să elimine cancerul, cum ar fi chimioterapie, chirurgie și radioterapie. Obiectivele fiecărui tratament în planul terapeutic trebuie discutate cu medicul curant.
Înainte de începerea tratamentului, este bine ca pacienţii să discute cu medicii despre posibilele efecte secundare ale planului terapeutic și despre opţiunile de îngrijire și susţinere. Atât în timpul, cât și după tratament, pacientul trebuie să anunţe cât mai repede posibil medicu despre orice problemă pe care o poate întâmpina.

Neoplasmele metastatice rinosinusale. În cazul în care cancerul s-a extins în alte părţi ale organismului, acesta devine cancer metastatic. Pacienţii cu acest diagnostic sunt încurajaţi să discute cu medicii care au experienţă în tratarea cancerelor aflate în acest stadiu, întrucât pot exista păreri diferite cu privire la cel mai bun plan de tratament. Pacienţii pot solicita o a doua opinie înainte de începerea tratamentului, pentru a se simţi confortabil cu planul de tratament ales. 
Echipa medicală ar putea recomanda un plan terapeutic care constă în chimioterapie sau o combinaţie de chirurgie, radioterapie și chimioterapie. Tratamentele de suport vor fi, de asemenea, importante pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor și a efectelor secundare.

Pentru majoritatea pacienţilor, un diagnostic de cancer metastatic este foarte stresant și, uneori, greu de suportat, de aceea este foarte important sprijinul acordat atât pacienţilor, cât și familiei lor în această perioadă.


Remisia și recidiva

Remisia este etapa în care cancerul nu poate fi detectat în organism și nu mai există simptome, fază cunoscută și sub denumirea de “fară restanţă” sau “recidivă tumorală”.

O remisie poate fi temporară sau permanentă, incertitudine care generează îngrijorare și anxietate în rândurile pacienţilor care au învins această boală, întrucât există posibilitatea ca neoplasmul să recidiveze. Deși multe remisii sunt permanente, este important să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre posibilitatea recidivei. Înţelegerea riscului de reapariţie și a opţiunilor de tratament poate fi benefică, mai ales în situaţiile în cazul în care cancerul reapare.

Reapariţia cancerului după tratamentul iniţial poartă denumirea de “cancer recurent”. Aceasta poate apărea în același loc (recidivă locală), în apropiere (recurenţă regională) sau într-un alt loc (recurenţă îndepărtată). Atunci când se întâmplă acest lucru, o serie de teste vor fi reluate pentru a afla cât mai multe despre recidivă, inclusiv dacă stadiul neoplasmului s-a schimbat. După testare, împreună cu medicul curant, se discută opţiunile de tratament. Adesea, planul terapeutic va include terapiile descrise mai sus (chirurgia, chimioterapia, radioterapia), acestea putând fi utilizate într-o combinaţie diferită sau administrate într-o doză diferită. Medicul dumneavoastră vă poate sugera, de asemenea, studiile clinice axate pe noi modalităţi de a trata acest tip de cancer recurent.

Pacienţii cu cancer recurent luptă cu emoţii precum neîncererea sau frica, de aceea sunt încurajaţi să discute cu echipa medicală despre stările și problemele cu care se confruntă.

Dacă tratamentul eșuează…

Vindecarea cancerului nu este întotdeauna posibilă. Dacă tratamentul nu are succes, se ajunge în stadiul de cancer avansat sau terminal.
Acest diagnostic este deosebit de stresant, fiind în consecinţă un subiect extrem de dificil de abordat. În aceste condiţii, este extrem de important ca echipa medicală să ofere pacienţilor sprijinul și deschiderea necesare pentru a discuta onest despre stările, îngrijorările și opţiunile pe care aceștia le au.

Pacienţii aflati în stadiu avansat de cancer, cu speranţă de supravietuire mai mică de șase luni, pot lua în considerare îngrijirea paliativă. Pacientul și familia acestuia sunt încurajaţi să se gândească dacă este mai confortabil să urmeze tratamentul acasă sau la spital. Îngrijirea medicală specială poate face întoarcerea la domiciliu o alternativă viabilă pentru multe familii.

După tratamentul medical și chirurgical…

Recidiva este mai frecventă în primii doi sau trei ani după diagnosticare, prin urmare vizitele de follow-up sau urmărire vor fi mai frecvente pe parcursul acestor ani. Investigaţii diagnostice, cum ar fi CT-ul, pot fi necesare pentru a sesiza orice semne de recurenţă sau pentru a monitoriza eficienţa tratamentului actual.
Persoanele care au beneficiat de tratament pentru neoplasmele rinosinusale pot să arate diferit, să se simtă obosite sau să se afle în imposibilitatea de a vorbi sau de a mânca așa cum obișnuiau înainte de tratament. Multe persoane devin depresive. Echipa care se ocupă de îngrijire poate ajuta pacienţii să facă faţă acestor schimbări fizice și emoţionale.

Pacienţii în curs de vindecare după neoplazii rinosinusale sunt încurajaţi să urmeze câteva principii stabilite pentru a avea o stare cât mai bună de sănătate: menţinerea unei greutăţi normale, evitarea fumatului, limitarea sau chiar eliminarea consumului de alcool, adoptarea unei alimentaţii echilibrate și efectuarea testelor de screening recomandate pentru cancer.

Este important ca pacienţii să discute cu medicul curant pentru a dezvolta un plan adaptat nevoilor lor. Activitatea fizică moderată poate ajuta la refacera puterii și a nivelului de energie, iar medicul poate chiar sugera un plan de exerciţii adecvate nevoilor, capacităţii și energiei pacientului.