Descriere generală

Sângele circulă între cavităţile inimii și de la cavităţile inimii spre plămâni și organism într-un singur sens datorită existenţei între aceste cavităţi a unor valve. Rolul acestor valve este, asemeni ventilului de la camera de bicicletă, de a lăsa sângele să treacă dintr-o parte în alta și să nu se întoarcă. Valvele sunt formate din două sau trei foiţe subţiri, care au o parte lipită de inelul orificiului pe care îl controlează și o altă parte liberă, mobilă. Când foiţele se apropie, orificiul se închide, iar când se depărtează, orificiul se deschide.

Cauze

Aceste valve se pot îmbolnăvi, cauzele fiind diverse: congenitale, reumatismale degenerative, boli de ţesut, infecţioase, post-traumatice. Acestea creează tulburări ale circulaţiei (fluxului) sângelui între cavităţi.
Atunci când valvele nu se mai deschid suficient, se creează stenozele valvulare: sângele nu mai poate trece în cantitatea necesară dintr-o cavitate în alta și, în același timp, realizează o tensiune în cavitatea dinaintea stenozei.

Când valvele nu se închid, lasă sângele să treacă înapoi în contra-curent și se realizează o insuficienţă valvulară.

Există și boli valvulare care au ambele componente: nu lasă să treacă suficient sânge (stenoză), dar nici nu se închid corespunzător, lăsând să se întoarcă o parte de sânge (insuficienţă).

Tratament

Valvele bolnave se operează, iar soluţiile chirurgicale sunt multiple. Valvele pot fi reparate sau pot fi schimbate. Operaţia se face întotdeauna cu ajutorul aparatului de circulaţie extracorporeală. Reparaţia valvelor (plastia valvulară) este întotdeauna de preferat înlocuirii acestora, pe de-o parte datorită păstrarii geometriei și arhitecturii cavităţilor inimii și, pe de-altă parte, datorită absenţei tratamentului anticoagulant de durată.

Dacă nu există condiţii pentru o reparaţie valvulară, atunci tratamentul chirurgical indicat este de a schimba valva cu una artificială. Acestea pot fi biologice sau mecanice, fiecare având anumite avantaje și dezavantaje.

Valvele biologice au avantajul că nu necesită tratament anticoagulant de durată, dar necesită înlocuirea lor după o durată de aproximativ 15 ani. În prezent, sunt produse valve tratate împotriva degradării care ar putea prelungi acest interval. Din acest motiv, sunt recomandate persoanelor mai în vârstă (peste 65-70 ani) și femeilor tinere care doresc să aibă copii.

Valvele mecanice prezintă avantajul că, teoretic, nu necesită înlocuirea lor după un număr de ani, dar, în schimb, necesită tratament anticoagulant toată viaţa, care, prin subţierea sângelui, crește riscul de sângerare (hemoragie).

Operaţiile pentru bolile valvelor inimii se fac prin abordul clasic (tăierea pe mijloc a sternului, sternotomie sau mini-sternotomie). Doar în cazul intervenţiilor pe valva mitrală se pot face prin abord minim-invaziv, prin mini-toracotomie dreaptă, aceasta însemnând că printr-o incizie mică de 5-8 cm între coastele de pe partea dreaptă se poate face intervenţia chirurgicală pe atriul stâng. Se mai numește și intervenţie prin port-access.

În cazul valvei aortice, doar la persoanele cu vârsta înaintată (peste 80 ani) sau/și cu boli asociate multiple, la care înlocuirea valvulară clasică are un risc de mortalitate foarte ridicat, se poate efectua implantarea valvei prin abord femural sau transapical. Acest lucru se realizează prin intermediul unui cateter, fără operaţie, după același principiu prin care se efectuează dilatarea și stentarea unui vas arterial. De reţinut este că acest tratament nu este unul perfect, dar poate oferi câţiva ani de viaţă în plus persoanelor inoperabile (se numește T.A.V.I. – Transcatheter Aortic Valve Implantation). Intervenţia se efectuează de către o echipă mixtă, cardiolog intervenţionist și chirurg, în cadrul căreia rolul principal îl are medicul cardiolog intervenţionist.