Sari la conținut

Anemia feriprivă. Cauze, simptome, diagnostic, tratament

Anemia feriprivă este una dintre cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în practica medicală. Ea apare ca urmare a unui deficit de fier, esențial pentru formarea eritrocitelor (globulele roșii) și menținerea unui număr adecvat al acestora. Această patologie afectează milioane de persoane la nivel mondial, iar o evaluare medicală corectă este crucială pentru diagnosticarea precisă și inițierea unui tratament personalizat. În cadrul Spitalului MONZA, echipa de gastroenterologi oferă un suport esențial în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni.

Cuprins

Ce este anemia feriprivă?

Anemia feriprivă se dezvoltă atunci când organismul nu are suficient fier pentru a produce hemoglobină, proteina din eritrocite care transportă oxigenul către țesuturi. În lipsa unei cantități adecvate de fier, capacitatea de transport a oxigenului este redusă, ceea ce duce la apariția simptomelor specifice anemiei.

Simptomele anemiei feriprive

Simptomele anemiei feriprive pot fi variate și nespecifice, iar uneori, pacienții pot fi complet asimptomatici. Diagnosticul se stabilește adesea pe baza scăderii hemoglobinei. Dintre cele mai frecvente simptome ale anemiei feriprive se numără:

  • Astenie (senzația generală de slăbiciune, fizică sau mentală)
  • Fatigabilitate (tendința de a obosi repede, chiar și după eforturi minime)
  • Cefalee (dureri de cap)
  • Căderea părului
  • Iritabilitate
  • Dispnee (dificultăți de respirație)
  • Tahicardie (ritm cardiac crescut)
  • Sindromul picioarelor agitate (nevoia imperioasă de a mișca picioarele pentru a ameliora simptome precum furnicături, mâncărimi, dureri)
  • Sindromul Pica (dorința de a consuma substanțe necomestibile, precum gheață sau hârtie)
 

Etiologie și factori de risc

Pacienții cu anemie feriprivă pot prezenta unul sau mai mulți factori etiologici și de risc:

  • Aport insuficient de fier, secundar unei diete vegetariene, vegane sau unei diete cu surse limitate de fier.
  • Malabsorbția fierului, secundară bolii celiace (intoleranța la gluten), gastritei atrofice sau autoimune, infecției cu Helicobacter pylori, chirurgiei bariatrice (gastric sleeve, alte tipuri de rezecții gastrice).
  • Pierderi cronice de sânge, secundare sângerărilor menstruale abundente, sarcinii și alăptării, gastritei și ulcerelor gastroduodenale, cancerelor colorectale, teleangiectaziilor gastrointestinale, teleangiectaziei hemoragice ereditare, afecțiunilor hematologice precum boala von Willebrand, parazitozelor intestinale; transfuziilor de sânge frecvente, pierderilor de sânge secundare intervențiilor chirurgicale, hemodializei.

Diagnosticul anemiei feriprive

Diagnosticul anemiei feriprive necesită o evaluare amănunțită, care include atât analize de sânge, cât și investigații imagistice pentru a identifica cauza sângerării și a exclude alte afecțiuni. Acesta se pune pe baza scăderii hemoglobinei sub limita inferioară a normalului, asociată cu scăderea fierului seric, cât și a depozitelor de fier (feritină, sideremie).

Esențial în diagnosticul anemiei feriprive este determinarea cauzei acesteia.

În cazul în care tabloul clinic cuprinde o sângerare manifestată prin: meno/metroragii (sângerări vaginale abundente), hemoragie digestivă superioară manifestată prin melenă (scaune negre, moi, urât mirositoare) sau hematemeză (vărsături cu sânge) sau inferioară manifestată prin rectoragii (sânge roșu proaspăt prin canalul anal) sau hematochezie (sânge amestecat cu materiile fecale), diagnosticul se pune pe baza investigațiilor ulterioare, ginecologice sau gastroenterologice.

În cazul în care tabloul clinic cuprinde o sângerare evidentă (hemoragie):

  • Ginecologică: meno/metroragii (sângerări vaginale abundente
  • Digestivă superioară: melenă (scaune negre, moi, urât mirositoare) sau hematemeză (vărsături cu sânge)
  • Digestivă inferioară: rectoragie (sânge roșu proaspăt prin canalul anal) sau hematochezie (sânge amestecat cu materiile fecale)

Diagnosticul se pune pe baza unor investigații suplimentare: ginecologice (ecografie transvaginală, histeroscopie) sau gastroenterologice (endoscopie digestivă superioară, colonoscopie).

În cazul în care sângerarea nu este clinic manifestată, aceasta se poate prezenta sub forma unei scăderi asimptomatice a hemoglobinei, asociate cu scăderea depozitelor de fier și a fierului circulant (feritină, sideremie), și sunt de asemenea necesare investigații suplimentare.

 

In cadrul compartimentului de gastroenterologie al Spitalului MONZA se pot efectua o

serie de analize si investigații pentru stabilirea etiologiei anemiei feriprive:

  • Analize de sânge care pot diferenția anemia feriprivă de alte tipuri de anemii (anemie Biermer, anemie de boală cronică etc.)
  • Ecografie abdominală
  • Endoscopie digestivă superioară (gastroscopie) care poate decela una sau mai multe dintre cauzele anterior amintite (gastrite atrofice/autoimune, infecție cu Helicobacter pylori, ulcere gastroduodenale, boală celiacă, cancere esofagiene, gastrice sau duodenale)
  • Colonoscopie care poate decela cancere colorectale, leziuni premaligne precum anumite tipuri de polipi, care pot fi tratate în timpul procedurii, diverticuloză, angiodisplazii, boala hemoroidală etc.
 

Tratamentul anemiei feriprive

Tratamentul anemiei feriprive cuprinde atât tratarea cauzei care a provocat anemia, cât și substituția cu fier, asociată cu reevaluări clinico-biologice ulterioare până la normalizarea hemoglobinei și a depozitelor de fier.

De reținut:

  • Anemia feriprivă, cât și celelalte tipuri de anemii, necesită prezentare la medic pentru stabilirea etiologiei și inițierea tratamentului de substituție cu fier.
  • Anemia feriprivă asimptomatică la pacienții de peste 45 de ani necesită investigații gastroenterologice prin colonoscopie și/sau endoscopie digestivă superioară, în funcție de istoricul pacientului.
  • Anemia feriprivă apărută la femeile în perioada fertilă necesită mai întâi excluderea unei patologii ginecologice; ulterior, dacă anemia persistă, necesită de asemenea investigații gastroenterologice (colonoscopie și/sau endoscopie digestivă superioară).
  • Anemia secundară unei hemoragii clinice manifeste reprezintă o urgență medicală!

La Spitalul MONZA, echipa de gastroenterologi din cadrul ambulatorului are o vastă experiență în diagnosticarea și tratarea anemiei feriprive, oferind pacienților evaluări medicale detaliate și personalizate. O interpretare corectă a analizelor și investigațiilor este esențială pentru a stabili un diagnostic precis, având în vedere complexitatea cauzelor care pot duce la această afecțiune.

Dacă te confrunți cu simptome care pot sugera o anemie feriprivă, nu amâna consultul medical! Medicii noștri gastroenterologi sunt pregătiți să îți ofere o evaluare completă și să îți personalizeze tratamentul pentru a-ți reda sănătatea și energia.

Contactează-ne la numărul de telefon 021.9983

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023