Reabilitare cardiovasculară
Reabilitarea medicală este o specialitate clinică şi terapeutică, responsabilă de prevenirea, diagnosticarea şi tratarea persoanelor cu afecţiuni dizabilitante şi a comorbidităţilor la toate vârstele. Managementul pacientului se realizează printr-o echipă multiprofesională (medic, kinetoterapeut, fizioterapeut, maseur, psiholog) pentru a furniza servicii specifice de specialitate. Intervenţia asupra pacientului se realizează utilizând o gamă variată de proceduri specifice (electroterapie, termoterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, masaj, etc), aplicate la indicaţia medicului specialist de reabilitare medicală.
În cadrul spitalului Monza, pacienţii beneficiază de serviciile de reabilitare medical atat în regimspitalicesc cat si în regim de ambulatoriu. Ne adresăm tuturor categoriilor de pacienti, oferindservicii de reabilitare muschuloscheletala neuromotorie, ortopedica, reumatologica, acuta saucronica precum si pacientilor cu cu patologie cardiaca
Reabilitarea cardiovasculară are la bază un program de exerciții și educație conceput cu scopul de refacere a capacității funcționale. Se adresează persoanelor care au fost supuse unor intervenţii de chirurgie cardiacă, vasculară sau toracică, celor care au suferit un infarct miocardic, precum si pacienţilor cu montare de stent sau celor cu insuficienţă cardiacă. Scopul este obținerea celui mai bun nivel posibil de autonomie, îmbunătaţirea calităţii vieţii și reintegrare socio-profesională.
Ce urmărim prin programele de reabilitare cardiacă?
❖ Scăderea durerii (prin eliberarea de endorfine naturale)
❖ Creșterea capacității funcționale și a toleranței la efort
❖ Combaterea sindromului de de condiționare
❖ Îmbunătățirea nivelului psiho-emoțional
❖ Îmbunătățirea calității vieții
❖ Reintegrare socio-profesională
❖ Prevenirea unor noi evenimente cardiace prin controlul asupra factorilor de risc cardiovascular modificabili (fumatul, dislipidemia, HTAE, DZ, sedentarismul și obezitatea, stress-ul psihoemotional)
❖ Scăderea mortalității și morbidității prin evenimente cardiace
Cine beneficiază de reabilitare cardiacă?
“Toți bolnavii care suferă de afecțiuni cardiovasculare și consecințe ale acestora”.
Indicațiile reabilitării cardiovasculare pot fi grupate astfel:
– Afecțiunile cardiace:
✓ infarctul miocardic
✓ pacienții cu status post implantare de stent cardiac
✓ cardiopatie ischemică, angină stabilă
✓ insuficiență cardiacă stadiul I/ÎI (dar și stadiile avansate, însă echilibrate și sub atentă urmărire împreună cu medicul cardiolog în spital)
✓ hipertensiunea arterială
✓ implantare de stimulatoare cardiac
✓ valvulopatii fără indicație chirurgicală
✓ status post TAVI
– Afecțiuni chirurgicale:
✓ valvulopatii operate
✓ chirugia arterei aorte ascendențe, aortei toracice și abdominale
✓ by-pass aortocoronarian
✓ arteriopatie obliteranta operată
✓ transplant cord/pulmon
✓ afecțiuni cardiace congenitale operate (adulți și copii)
– Afecțiuni vasculare:
✓ arteriopatie obliteranta neoperata (stadiul I și II)
✓ varice hidrostatice
✓ insuficientă venoasă cronică
– Prevenție secundară (prevenirea unor noi evenimente cardiovasculare sau decompensari ale celor deja diagnosticate)
– Preventia primară, prin screening în populația sănătoasă pot fi identificați factorii de ris ccardiovascular și trata înainte că boală să se dezvolte
Programul de reabilitare cardiacă are și anumite limite, pe de o parte legate de starea pacientului la momentul efectuării programului, pe altă parte legată de contraindicații. De aceea, programul de reabilitare cardiovasculară este individual, este întocmit de către medicul de recuperare medicală, după o evaluare amănunțită împreună cu medicul cardiolog curant, având la baza o anamneză completă, un istoric detaliat al bolii cardiace, un examen clinic atent, investigații paraclinice.
Contra indicatiile programului de rebilitare cardiacă:
✓ sindroamele coronariene acute,
✓ extrasistolia ventriculară de repaus,
✓ hipotensiunea arterială ortostatica,
✓ stenoza aortică severă,
✓ boli sistemice,
✓ febra,
✓ tahicardia sinusala necontrolată peste 120 bătăi/minut;
✓ tulburări de ritm cardiac (cu frecvența cardiacă crescută),
✓ insuficientă cardiacă decompensată,
✓ pericardite acute,
✓ trombembolism pulmonar recent,
✓ tromboflebita membre inferioare recente, DZ dezechilibrat (peste 400 mg/dl glicemie),
✓ patologie musculo-scheletală severă (care poate limita programul de recuperare).
Complianță și reușită tratamentului se bazează pe câștigarea încrederii în medic și în programul de reabilitare. Încrederea în recomandările terapeutice este esențială pentru schimbarea și respectarea unui stil de viață sănătos, diferit complet de cel pe care l-a cunoscut până la momentul îmbolnăvirii.
Recuperarea neuromotorie se adresează următoarelor patologii:
– status postoperator chirurgie spinală
– patologie degenerativă articulară și de coloana vertebrală
– patologie spinală fără indicație neurochirurgicala
– afecțiuni musculoscheletale ( inclusiv posttraumatică)
– afecțiuni neurologice: AVC, radiculite, neuropatii, poliradiculonevrite, afecțiuni demielinizante ale sistemului nervos
– sindrom de tunel carpian operat/neoperat, etc
– status postartroplastie genunchi, sold, umăr
Patologia neurologică determina frecvent deficite neurologice care afectează mobilitatea, autonomia și implicit, calitatea vieții pacientului. Reabilitarea neuromotorie prin mijloacele specifice de care dispune, ocupă un loc esențial în cadrul tratamentului complex al acestor pacienți. Pentru a obține un rezultat cât mai bun, este important că programul de recuperare să fie inițiat cât mai devreme.
Pentru setarea unor obiective realiste de reabilitare neurologică trebuie evaluată corect starea de sănătate a pacientului, potențialul fizic și psihic de recuperare al acestuia, gradul de implicare în programele de reabilitare și trebuie ținut cont de opțiunile personale ale sale.
După o evaluare completă, multidisciplinară, se inițiază un program de recuperare individualizat, progresiv, adaptat nevoilor pacientului și evoluția acestuia.