Monitorizarea video-electroencefalografică constă în înregistrarea electrică a activității cerebrale în paralel cu în registare video a comportamentului pacientului. Prin asocierea celor două se pot desprinde informații cu privire la corelațiile electro clinice necesare în stabilirea tipului de epilepsie.
Cum se face:
Obținerea unei achiziții mai bune a semnului electric se face dacă scalpul este proaspăt spălat, fără a se aplica produse cosmetic.
Pentru o achiziție cât mai bună a semnalului electric este important ca pe perioada monitorizării să se limiteze anumite mișcări (exemplu mâncat, mișcari ample etc.) deoarece acestea generează artefacte ce fac dificil de interpretat traseul EEG.
La ce ajută videoEEG monitorizarea:
În cele mai multe cazuri această investigație ajută în stabilirea diagnosticul de epilepsie. Este însă de reținut că un traseu EEG care nu evocă modificari epileptiforme nu exclude diagnosticul de epilepsie. În acest scop se utilizează în principal înregistrarile videoEEG de 3, 6, 8, 12 sau 24 de ore în care electrozii sunt fixați pe scalp prin intermediul unei căști.
Uneori, în cazul unei epilepsii farmacorezistentă este necesară înregistrarea unei crize pentru emiterea unei ipoteze de localizare a focarului epileptic. În acest caz, este nevoie de un montaj care implică lipirea electrozilor pe scalp (astfel încât aceștia să rămână în aceași poziție tot timpul). Înregistarea videoEEG poate dura 3,5,6 sau 7 zile sau până când se înregistrează o criză de epilepsie caracteristică pacientului. Dacă într-o perioadă de 2 saptamani nu am înregistrat nicio criza, monitorizarea este întreruptă.
În timpul crizei pacientul este testat, acest lucru ne ajută să știm ce funcții cerebrale sunt afectate de descărcarea electrica ictală. Din acest motiv pacientul este rugat să vorbească, să numere, să genereze cuvinte, să numească obiecte, să ridice mainile și să relateze ce simte pe toate durata crizei.
Ce fac cu tratamentul când vin la această investigație?
Oricare ar fi scopul acestei investigații nu modificați in niciun fel tratamentul pe care il urmați fără să aveți indicație de la medicul epileptolog. El este singurul care poate indica modificarea medicației. În anumite situatii, în special pentru monitorizările de lungă durată poate indica descreșterea dozei medicamentelor antiepileptice în vederea obținerii unei crize. Acest lucru se face controlat, doar în prezența personalului medical specializat și sub stricta îndrumare a unui medic cu competență în epileptologie. Scăderea tratamentului anti epileptic în condiții neorganizate poate duce la crize prelungite cu tulburare a ritmului respirator și cardiac din care pacientul să iși revină foarte greu sau să nu iși mai revină. La BRAIN Institute, monitorizarea făcându-se într-o secție de spital, echipa medicală este special pregătită pentru a gestiona orice criză prelungită, există suport asigurat de asistenți terapie intensivă, medic terapie intensivă care intervin imediat în situații de crize prelungite.
Cand primesc rezultatul?
Înregistrarea întregii monitorizări este primită de pacient chiar la momentul externării, de aceea pacienții sunt rugați să aducă un memory stick nou, sigilat ( din motiv de protecție antivirus) pe care să fie transferat suportul video înregistrat al pacientului.
Raportul videoEEG cuprinde descrierea activității electrice cerebrale, corelată cu modificarile comportamentale în contextual aparitiei unei crize. De obicei emiterea raportului este realizată în 4-6 săptămâni de la încheierea investigației.
Programări pentru consult de epilepsie și monitorizare video EEG se pot face la numărul de telefon 021.9983 de luni până vineri între orele 9.00-17.00 sau la adresa de email: epilepsie@braininstitute.ro