Sari la conținut

Cancerul renal

Cancerul renal este o afecţiune malignă cu localizare în parenchimul renal. Majoritatea tumorilor renale apar la început în tubulii renali, ajungând ca ulterior să se dezvolte și să infiltreze viscerul în întregime. Acest tip de cancer este denumit carcinom celular renal și reprezintă 3% din totalitatea neoplaziilor diagnosticate la adulţi și 90 – 95% din totalitatea cancerelor de rinichi.

Dezavantajul foarte mare pentru pacient este faptul că această afecţiune nu are simptome precoce de alarmă și prezintă rezistenţă la chimio și radioterapie. Acest tip de cancer apare mai frecvent la bărbaţi și este diagnosticat cel mai adesea după  vârsta de 60 de ani.

cancer renal si de rinichi

Factori de risc:

– fumatul – aproximativ o treime din pacienţi fumează de o perioadă lungă de timp;

– obezitatea – creșterea masei corporale are o relaţie de proporţionalitate directă cu creșterea riscului;

– dializare prelungită;

– limfoame;

 

Simptome ale cancerului renal:

– urina cu sânge – apare în special în cazul stadiilor avansate de boală

– slăbirea nejustificată

– oboseala persistentă și epuizarea

– durerile de spate sau pe părţile laterale

– anemia

 

Tratamentul chirurgical al tumorilor renale

Se împarte în două categorii în funcţie de stadiul tumorii:

  1. a) extiparea totală a rinichiului afectat (nefrectomia radicală)
  2. b) extiparea exclusivă a tumorii cu prezervarea tesutului renal sănătos (nefrectomia parţială).

 

Intervenţia chirurgicală asistată cu robotul da Vinci oferă o alternativă de tratament minim invazivă. Instrumentele de ultimă generaţie cu multiple articulaţii permit chirurgului o libertate de mișcare neegalată de alte technici chirurgicale, asemănătoare chirurgiei deschise, însă cu o dexteritate și o precizie îmbunătăţite. Imaginea este obţinută cu ajutorul unui sistem optic 3D HD și poate fi mărită de până la 10-12 ori, ceea ce permite identificarea și disecţia foarte precisă a elementelor anatomice.

 

“Folosind chirurgia robotică mă simt în deplină siguranţă și control operator. Tehnologia îmi completează practic experienţa acumulată după mii de operaţii deschise pe care le-am făcut atât la stat, cât și în privat. Cu robotul da Vinci pot să fac disecţii de fineţe a ţesuturilor perirenale și reușesc astfel să asigur atât un rezultat optim din punct de vedere oncologic, cât și unul funcţional. Acest lucru se traduce printr-o calitate superioară a vieţii pacientului și o mai bună prezervare a ţesutului renal neafectat tumoral. Cred că cel mai mult mă bucur atunci când pacienţii se mobilizează din pat încă din a doua zi postoperatorie, iar reluarea tranzitului intestinal are loc foarte repede. Această tehnologie de vârf îmi permite să îngrijesc pacienţii, aici, în România, la cele mai înalte standarde, la fel ca în orice altă ţară europeană, și să le ofer șansa de a se vindeca, de care au atâta nevoie” a declarat medicul Cristian Surcel, șeful Urology Robotic Center, Spitalul Monza.

Când vorbim despre tumorile renale, spre deosebire de chirurgia clasică, avantajele robotului da Vinci sunt:

– scurtarea perioadei de spitalizare

– sângerare intraoperatorie redusă

– risc scăzut de complicaţii

– incizii de dimensiuni mici cu durere postoperatorie diminuată.

Însă avantajele cele mai mari ale robotului da Vinci sunt observate în cazul nefrectomiei parţiale deoarece sistemul video de înaltă perfomanţă și instrumentele fine ce permit chirurgului timpi reduși de pensare a arterelor renale, o mai bună diferenţiere între tumoare și ţesut renal sănătos și realizarea unei limfodisecţii extinse. Aceste  avantaje se menţin inclusiv în comparaţie cu chirurgia laparoscopică, care nu a reușit să depășească până în prezent chirurgia deschisă. În schimb, chirurgia asistată robotic a devenit standardul de aur în tratamentul tumorilor renale localizate.

Chirurgia robotică reprezintă o alternativă și în cazul pacienţilor cu tumori renale pe rinichi unic, aceste cazuri fiind rezervate chirurgiei clasice în trecut. Nefrectomia parţială scade riscul de insuficienţă renală și dependenţa de dializă în comparaţie cu pacienţii cărora le este extirpat rinichiul în totalitate.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023