„În mai puţin de unu la sută din cazuri, tumora ajunge până la nivelul inimii”

Totul s-a întamplat cu o lună înainte de Crăciun. Și-a pus deoparte o sumă de bani și se pregătea să schimbe câteva lucruri din casă, pentru că mereu și-a dorit să aibă un cămin pe care copiii ei să il considere cel mai primitor loc de pe pământ. Sanda Ciortea, o femeie din Aiud, plină de viaţă, ajunsă acum la vârsta de 54 de ani, primise cumplitul diagnostic de cancer la rinichi. Și de parcă asta nu era suficient, forma de cancer era una extrem de rară: ajunsese până la inimă.

„Zece la sută dintre tumorile renale prezintă extensii la nivelul venelor și în mai puţin de unu la sută dintre aceste cazuri, tumora ajunge până la nivelul inimii. Din această cauză pacientul riscă să dezvolte tromboembolism pulmonar. Asta înseamnă că trombul de la nivelul inimii se poate rupe și poate bloca arterele care duc sânge la plămâni” explică medicul curant, Dr. Cristian Surcel, medic primar urolog.

„Dacă muream atunci, se credea că am murit de la ciocolată. Ca să vezi cum e viaţa…”

În toată viaţa, Sanda nu ţine minte să fi fost la medic de multe ori. Doar când i-a nascut pe cei doi copii a stat internată în spital. Simţea că este o femeie sănătoasă care se poate dedica muncii. Habar nu avea că de ani de zile, în corpul ei crește o tumoră atât de mare. Însă momentul în care s-au declanșat durerile și-l amintește de parcă a fost ieri. Durerea a îngenunchiat-o  după ce a ridicat unul dintre zecile de ghivece cu flori pe care le îngrijește acasă.

„A fost foarte greu. M-a luat o durere care am crezut că e de la fiere. Simţeam ca niște tăieturi de cuţite care veneau din spate și se opreau în stomac. Timp de două ore m-a durut groaznic. Am luat un pumn de pastile pentru fiere, dar nimic nu mă alina. Mâncasem puţină ciocolată. Dacă muream atunci, credeam că am murit de la ciocolată. Ca să vezi cum e viaţa…” spune Sanda.  Își amintește că durerea o ţinea ore întregi. O lăsa doar câteva minute după care iar începea chinul.

 „Când am auzit că nu se poate opera în Cluj, am simţit că a cazut tavanul peste mine.”

La final de zi durerea îi trecuse. Dar sperietura a fost mare, așa că o săptămână mai târziu a fost la Spitalul Judeţean din Aiud, judeţul Alba Iulia. În urma ecografiei, medicul Elena  Mocanu i-a spus că are o piatră la fiere și o tumoră mare la rinichiul drept care a mers pe vena cavă până in inimă. Operaţia era iminentă. „Am vrut să mă operez după sărbători, dar mi-a zis că operaţia nu poate fi amânată. Doamna doctor Mocanu ne-a spus că la București, îl găsesc pe domnul doctor Surcel care este foarte bun” își amintește Sanda.

Însă nu voia să plece atât de departe de casă. Spera să poată fi operată la Cluj, așa că a doua zi a plecat acolo. A fost preluată de medicul urolog Ioan Coman. În urma scanării computer tomografice, Sandei i-a fost reconfirmat diagnosticul de cancer. Însă încă o dată, i s-a spus că operaţia de care are nevoie nu poate fi făcută la Cluj. „Când am auzit că nu se poate opera în Cluj, am simţit că a căzut tavanul peste mine” povestește femeia.

„Dacă e sa mă salveze cineva și să trăiesc, mă salvează medicii de aici, din România”

Sanda a exclus din start ideea plecării din ţară. A avut mereu încredere în medicii noștri. „Eu am zis: dacă e să mă salveze cineva și să trăiesc, mă salvează medicii de aici, din România. Eu afară nu vreau să merg. Dacă ai șansa să trăiești, trăiești aici. Ce ar putea fi mai bun afară decât aici?”.  Așa că la mijlocul lunii decembrie era deja programată pentru operaţie la Spitalul Monza din Capitală.

Analizele amănunţite de dinaintea operaţiei au arătat că tumora era voluminoasă, totală, adică invada tot rinichiul și avea extensie pe vena renală, vena cava inferioară (cea care aduce sangele de la membrele inferioare la inimă), extensie care se oprea în inimă, la nivelul atriului drept.  Cu toate aceste complicaţii, era foarte important „cum mobilizezi tumora, cum o desprinzi de ţesuturile din jur, cum izolezi și diseci pediculul renal, aorta și vena cavă inferioară. Având în vedere extensia trombusului tumoral până la nivelul inimii, friabilitatea acestuia și pericolul fragmentării lui în arborele vascular pulmonar, operaţia se face obligatoriu în echipă mixtă, îmreună cu medicul chirurg cardiovascular” a spus Dr. Cristian Surcel.

Prin urmare, Sanda a fost operată de o echipă chirurgicală multidisciplinară formată din medici urologi, coordonaţi de Dr. Cristian Surcel, chirurgi cardiovasculari, coordonaţi de  de Dr. Călin Popa și anesteziști coordonaţi de Dr. Flaviu Steiu.

„Acest tip de tumoră renală prezenta risc de tromboembolism pulmonar care duce la moarte.”

„Operatia a fost o reușită. Am ajuns la medic la momentul potrivit. A fost o operaţie rară, de excelenţă, efectuată pe cord bătând” ne povestește Sanda cu zâmbetul pe buze.

Însă intervenţia nu a fost deloc una lipsită de riscuri. Acest tip de tumoră renală prezenta risc de tromboembolism pulmonar, care duce la moarte. Prezenta de asemenea și un risc oncologic dat de apariţia metastazelor la distanţă în plămâni, ficat, la nivel cerebral și suprarenal. La screeningul prin examenul tomograf însă, Sanda nu avea  astfel de metastaze. „Operaţia a constat în excizia tumorii împreună cu rinichiul și cu grăsimea perirenală. Tumora a fost scoasă în bloc cu glanda suprarenală dreaptă, cu limfodisecţie locoregională extinsă ce include și spaţiul interaorticocav, cu rezecţie laterală de vena cavă cu extragerea trombusului tumoral integral” ne-a spus medicul urolog Cristian Surcel. La acestea se adaugă și manevrele specifice cardiovasculare: canularea venei cave superioare și inferioare dar și a atriului drept, iniţierea bypassului cardiopulmonar. Se deschide atriul unde se identifică și se extrage compet trombusul tumoral, cavocardiac bipolar.

Operaţia a avut trei timpi: timp abdominal, timp cardiovascular și din nou timp abdominal. Durata totală a fost de 2 ore și 45 de minute.

„Atât de mult face ca medicul care te operează sa îţi dea curaj că totul va fi bine!”

Sanda a stat în spital o săptămână. Cu toate ca operaţia a fost de mare amploare, a patra zi după intervenţie deja făcea primii pași prin salon.

„Noi am venit pregătiţi, aveam și donatori, dar n-a fost nevoie. Totul a decurs atât de bine. Apoi când venea și domnul Dr. Surcel și zâmbea atât de frumos, era și mai bine. Atât de mult face ca medicul care te operează să iţi dea curaj că totul va fi bine! E greu să treci prin așa ceva,  dar dacă vezi că și domnul doctor e atașat de tine și iţi vorbește deschis, ajută foarte mult. Echipa a fost foarte bună. Oameni primitori, deschiși. Nu putem decât să le mulţumim„ a adăugat femeia, bucuroasă că are din nou viitorul în faţă.

„Tumora a fost eliminată din rădăcină (…) nu necesită chimioterapie cu citostatice.”

De multe ori, atunci când este vorba despre cancer, apare imediat întrebarea: e nevoie de chimioterapie, sau nu? Aceasta a fost și întrebarea care o macină pe Sanda. Anii de citostatice de după operaţie ar fi fost greu de îndurat. Sanda s-a numărat însă printre pacienţii norocoși. „Chiar în ziua externării domnul doctor Surcel a fost aici și mi-a spus că inidferent cum iese analiza, nu trebuie să fac citostatice. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am întrebat. Și a spus clar: tumora a fost eliminatî din rădăcină. A spus că a curăţat tot abdomenul de ganglioni și că nu mai este nimic inăuntru, tot abdomenul arată ca un atlas” ne-a povestit femeia plină de speranţă.

„Din nefericire tumorile renale nu beneficiază de tratament oncologic complementar de tip radioterapie sau chimioterapie. În acest caz, calitatea operaţiei este cel mai important factor de prognostic pentru pacienţi. În situaţia în care nu ar fi fost operată, pacienta ar fi trebuit să urmeze un tratament foarte costisitor cu inhibitori de angiogeneză care însă ar fi ameliorat, dar nu ar fi vindecat paienta. Cu toate că în cazul Sandei nu se recomandă tratament oncologic complementar, ea trebuie să fie luată în evidenţa unui medic oncolog având în vedere că a fost dignosticată cu cancer” ne-a explicat medicul urolog Cristian Surcel.

„Domnul doctor Popa ne-a spus: asta este o operaţie în care cele mai mari implicaţii sunt la rinichi, dar noi suntem o echipă. În cazul în care tumora pleacă spre inimă, noi suntem acolo să o prindem, să o oprim” a adăugat Sanda.

După o operaţie atât de mare, s-a ales totuși cu o serie de indicaţii pe care va trebui să le respecte. „Având în vedere lungimea inciziei – peretele abdomnial a fost tăiat pe o lungime de două treimi – și amploarea operaţiei, pacienta trebuie să evite efortul pe o perioadă de 3-6 luni, să monitorizeze săptămânal tensiunea arterială, funcţia renală (uree, creatinină o dată la trei luni) și prezenţa, sau nu, a unei infecţii urinare prin sumar de urină și urocultură. Și bineînţeles, să nu uite de controalele oncologice” a subliniat medicul Cristian Surcel.

O singură întrebare însă, a rămas fără răspuns: de ce s-a întamplat așa ceva? Ce a făcut sau ce ar fi trebuit să facă? Sanda s-a gandit iniţial că ar putea fi de la alimentaţie, dar de când se știe a stat la curte și foarte rar cumpăra câte ceva de la piaţă. Nici ereditar nu era. „Nimeni din familie nu a mai avut cancer. Mama a avut pietre la rinichi, dar pe care le-a eliminat. Nu știm care este cauza. Bunicii mei au trăit până la 100 de ani. Dacă îmi spunea cineva că am făcut o hernie, credeam, că am făcut muncă fizică de-a lungul timpului, dar să-mi spună că am cancer… nu aș fi crezut” ne mărturisește Sanda. Un lucru știe sigur: că pe copiii ei îi va trimite în fiecare an să-și facă analizele și o ecografie abdominală.

„Zice că domnul Dr. Surcel este îngerul ei.”

La aproape o lună după intervenţia chirurgicală, Sanda a fost chemată la Spitalul Monza, pentru o consultaţie post-operatorie. Am găsit-o mergând repede pe hol. Era sprintenă și plină de viaţă. „Nu pot sa stau așa, ca o nătângă, să nu fac nimic. Păcat de atâta investiţie în mine. Eu trebuie să trăiesc să recuperez investiţia. Să știu pentru ce am făcut operaţia asta. La ce să trăiesc dacă nu produc nimic?” povestește Sanda cu umor.

La control a venit împreună cu Dana, un alt inger pazitor care i-a fost alaturi inca din primele momente in care a aflat cat este de bolnava. La randul ei, ea ne inșiră deja, cu zambetul pe buze, variantele la care s-a gândit Sanda – „Ar vrea să fie utilă: să croșeteze ceva, să facă prăjituri, să deschidă o cofetărie sau să picteze tablouri. Si are incredere ca orice ar fi, se întâlnește cu îngerii, și ei o fac bine. Așa zice ea, că domnul doctor Surcel este îngerul ei.”

Sanda ne-a confirmat planurile, însă mai avea un gând – cel mai important: „Am casă cu șapte camere, vreau șapte nepoţi. Copiii să se mute la casa lor, dar pe nepoţi să-i lase la mine. Fac acasă o grădiniţă. Îi învăţ pe copii să picteze. Și așa, în viaţa mea m-am gândit că atunci când o să îmbătrânesc o să pictez. O să vedeţi, îmi deschid și o expoziţie.”…
[row]
[column md=”6″][/column]
[column md=”6″][/column]
[/row]