România deţine un record nemăgulitor în ceea ce privește incidenţa cancerului de col uterin fiind pe locul întâi în Europa. Acest lucru se datorează în primul rând lipsei unui screening sistematic care ar putea detecta circa 90% din paciente în faze iniţiale ale bolii. Din păcate majoritatea pacientelor din ţara noastră se prezintă la medic în stadii destul de avansate, pentru care tratamentul este dificil chiar în centre care au echipamente de ultimă generaţie.
În fazele incipiente sau când tumora de col uterin este identificată numai microscopic, o simplă conizaţie poate reprezenta cel mai eficient tratament. Repetarea anuală a testului Babeș Papanicolau precum și un examen ginecologic riguros, pot depista în proporţie de 95% eventualele recidive ale bolii.
În momentul în care tumora se vede deja macroscopic, iar leziunea este sub 3 cm, o histerectomie totală este tratamentul electiv. Între 3 și 4 cm, dacă nu există dovada că parametriile sunt infiltrate, o histerectomie radicală care include și rezectarea parametriilor este tratamentul electiv.
În același timp în aceste stadii este recomandată explorarea fie laparoscopică, fie laparotomică a nodulilor limfatici pelvini și în funcţie de pozitivitatea acestora, și a acelor paraaortici.
Dacă aceștia sunt negativi și nu există alţi factori de risc crescuţi pentru recidive (LVI, tumoră mai mare de 4 cm, infiltrare parametrală), tratamentul se termină cu intervenţia chirurgicală.
Dacă nodulii limfatici sunt pozitivi sau parametriile sunt infiltrate sau există margini pozitive, o radiochimioterapie adjuvantă este absolut indicată.
Când tumoră este mai mare de 4 cm (FIGO IB2) în general riscul de pozitivitate a nodulilor limfatici este de peste 15%. De aceea în gineco-oncologia modernă, în asemenea cazuri, după o stadializare riguroasă prin RMN pelvin și PET CT, se face iniţial o explorare laparotomică a nodulilor limfatici pelvini și para-aortali.
În cazul în care aceștia sunt pozitivi la examenul intraoperator, se abandonează histerectomia și se tratează pacienta cu radiochimioterapie cu intenţie curativă. De la stadiile locale FIGO IIA, mai precis infiltrarea treimii superioare a vaginului, sau/și a parametriilor sau infiltrarea organelor adiacente (vezică urinară, rectum), terapia indicate este radiochimioterapia concomitentă. Aceasta are două componente: radiaţiile externe care se efectuează concomitent cu chimioterapie săptămânală cu Cisplatin 40 mg /m2BSA pentru cel puţin 5 cicluri.
La sfârșit se face brahitherapia care este o metodă specială și foarte precisă de tratament în care o doză mare de radiaţii (egală sau mai mare decât cea dată prin terapia externă) se aplică într-o perioadă mai scurtă de timp și de aceea efectul radiobilogic este superior. Radioterapia externă modernă constă în aplicarea radiaţiilor cât mai ţintit, cu protejarea cât mai bună a organelor de risc. Radioterapia secolului 21 constă în delineerea ţintei, care constă în tumoră, parametrii, uter și nodulii limfatici adiacenţi pe imagini CT cu sau fără fuzionarea acestora cu un RM pelvin. Centrele avansate fac planificarea pe imaginile PET CT, acestea permiţând o deliniere mai detaliată a tumorii și a eventualilor noduli limfatici care trebuie să primească un așa numit “boost”.
Tehnica de aplicare a radiaţiilor, poate fi tridimensională, adică “4 field box”, sau multibeam cu 7-9 câmpuri de radiaţii (IMRT= Intensity Modulated Radiotherapy) sau cu un arc rapid: VMAT (Voxel Modulated Arc Therapy). În ultimii 15 ani în paralel cu tehnicile moderne de radioterapie, s-au dezvoltat și tehnici revoluţionare de brahiterapie cu ghidaj cu Rezonanţă Magnetică (IGABT= Image Guided Adaptive Brachytherapy) în care doza aplicată este sculptată individual pentru fiecare pacientă și adaptată la respectivul volum al tumorii în momentul brahiterapiei. Pionerii acestei brahiterapii moderne sunt Prof. Richard Pötter și echipa dânsului de la departamentul de radioterapie din AKH Wien.
Rapoarte monoinstituţionale (a,b,c,d) arată un control local de 90% la 5 ani cu această metodă. În plus, prima cohortă multiinstituţională va publica experienţa a 12 centre care au folosit IGABT în tratamentul formelor avansate de cancer uterin. Aceasta arată nu numai un excelent control local, ci și un control pelvin și un beneficiu în supravieţuire de aprox. 10% când această tehnică este folosită. Comparaţia a fost facută cu rapoarte a serii de peste 1.000 de pacienţi trataţi cu brachiterapie bazată numai pe imagini röntgen.
Prin folosirea acestor technici moderne și personalizate, rezultatele sunt excelente. Cu toate acestea, 25-30% dintre paciente dezvoltă metastaze parenchimatoase (sistemice). Momentan există un RCT multiinstituţional (OUTBACK) care adresează întrebarea unei chimioterapii adjuvante în pacientele cu risc crescut pentru metastaze.
În cazul în care după o remisiune completă, pacientele au o recidivă fie locală, fie sistemică, metodele de terapie sunt mail limitate. Cu toate acestea, recent publicatul studiu GOG 240 arată rezultate promiţătoare. În asemenea situaţii tratamentul cu chimiotherapie (Carboplatin /Taxol) se combină cu un VGFR inhibitor (Bevazucimab) și această terapie rezultă în prelungirea supravieţuirii cu 3,4 luni (d).
Momentan există câteva studii prospective de mare interes (EMBRACE I, EMBRACE II, OUTBACK) ale caror rezultate vor spori experienţa noastră în tratarea cancerului avansat de col uterin.
Programul Woman’s Health Academy conţine un pachet de servicii ce include screening-ul pentru două dintre cele mai frecvente tipuri de cancer întâlnite în rândurile femeilor: cancerul de sân și cancerul de col uterin.
Coordonatorul programului Woman’s Health Academy, Dr. Alina Sturdza, specializată în evaluarea, diagnosticare și tratarea patologiei tumorale în cancerul feminin, are o vastă experienţă de studiu și practică acumulată în centre de prestigiu din străinătate: studii de medicină și șase ani de specializare în radiologia oncologică la Princess Margaret Hospital, Universitatea din Toronto (Canada), și peste zece ani de practică în cadrul AKH WIEN (Austria), unul dintre cele mai mari centre medicale universitare din Europa.
Pachetul medical de screening conţine următoarele servicii de diagnostic:
- Consultaţie ginecologică
- Consultaţie senologică
- Ecografie transvaginală
- Test Babeș-Papanicolau
- Ecografie mamară/Mamografie
- Interpretare rezultate
- Plan de tratament