Sari la conținut

România – nepregătită pentru deschiderea unui spital generalist privat

Piaţa serviciilor medicale din România nu este pregătită pentru deschiderea unui spital generalist privat, așa cum există în prezent în alte ţări europene. Observând acest lucru, investitorii privaţi au decis să finanţeze cu precădere unităţi medicale de nișă, specializate pe una sau câteva domenii. Este și cazul celui mai performant spital privat dedicat patologiei cardiovasculare din România – Spitalul Monza din București.

“Noi în Italia suntem un grup de 10 spitale generale, iar cea mai ușoară opţiune pentru noi era să deschidem în România un spital generalist. Însă, am constatat în urma realizării unui studiu de piaţă, că piaţa din România nu este suficient de matură pentru realizarea unui spital generalist privat. Astfel, am mers pe nișa cardiovasculară și pentru că rezultatele cercetării ne-au arătat că există un deficit foarte mare în acest domeniu.

Potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii din 2010, din cele 14.000 de operaţii cardiovasculare necesare, anual erau realizate puţin peste 4.000”, a declarat în cadrul unei dezbateri privind expansiunea centrelor medicale de nișă Luca Militello, director general Spitalul Monza, adăugând că în opinia sa, nici în momentul de faţă piaţa din România nu este pregătită pentru deschiderea unui spital generalist privat, așa cum este considerat în Europa sau în Statele Unite ale Americii.

Citeste continuarea articolului aici.
Sursa: politicidesanatate.ro

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023