Sari la conținut

Premieră medicală

Intervenţie high tech în chirurgia cardiovasculară românească la Spitalul Monza, București

Chirurgia cardiovasculară reprezintă cel mai optim tratament în cazul persoanelor cu probleme valvulare avansate, fie congenitale, fie dobândite. În cadrul Spitalului Monza – Centru Cardiovascular din București a avut loc în premieră pentru chirurgia cardiovasculară atât din mediul privat, cât și de stat, o procedură inovatoare de schimbare de valvă pe cord bătând.

Operaţia extrem de complicată a fost realizată de către o echipă de chirurgi coordonată de dr. Theodor Cebotaru, reputat chirurg cardiovascular. Intervenţia a durat aproximativ 3 ore și s-a folosit pentru prima dată în România un nou tip de valvă recent omologată la nivel european.

”Această operaţie a fost una extrem de complexă, având în vedere faptul că a presupus schimbarea unei valve și repararea celei de-a doua: prima a fost implantată printr-o procedură fără sutură pe cord deschis, ceea ce a redus considerabil timpul de execuţie al operaţiei și riscurile aferente unei astfel de intervenţii, iar cea de-a doua valvă a fost reparată pe cord bătând. Valva a fost omologată de câteva luni în Europa și a fost pentru prima dată folosită în România, a declarat dr. Theodor Cebotaru, șeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Monza București.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 80 de ani, a suferit acum 4 ani o operaţie la Viena. În urma unei recente infecţii la inimă a fost necesară o reintervenţie, pe care cei din Austria au refuzat-o, riscul unei astfel de operaţii fiind foarte mare, luând în considerare vârsta înaintată a pacientului. Cazul a fost preluat de echipa de medici a Spitalului Monza București. Intervenţia high tech a adus ca noutate în chirurgia cardiovasculară românească utilizarea unui nou tip de valvă.

”Intervenţiile chirurgicale cardiovasculare se realizează prin procedee tot mai moderne, care reduc considerabil trauma, durerea postoperatorie și riscul de infecţii. Timpul, în cazul intervenţiilor de chirurgie cardiovasculară, joacă un rol extrem de important. Cu cât perioada de intervenţie este mai scurtă, cu atât șansele de recuperare ale pacientului sunt mai ridicate. În cazul acestui tip de implantare, perioada de spitalizare este mai scurtă și recuperarea mult mai rapidă”, a mai declarat dr. Theodor Cebotaru, șeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Monza București.

Avand în vedere faptul că valva folosită este de ultimă generaţie, la intervenţie a participat și un îndrumator știinţific din partea companiei care a produs acest tip de valvă.

Jurnaliștii interesaţi de subiect pot realiza interviuri cu dr. Theodor Cebotaru, coordonatorul echipei care a realizat intervenţia de ultima oră. De asemenea, vor primi un DVD cu imagini relevante și inedite din timpul operaţiei, care prezintă în exclusivitate modul în care decurge această procedura high tech și modalitatea de implantare a noului tip de valvă.
Intervenţia de schimbare de valvă a completat lista de intervenţii chirurgicale cardiovasculare care se efectuau deja cu succes în cadrul Spitalului Monza.

Spitalul Monza București, un centru de excelenta în chirurgia cardiovasculară, oferă servicii medicale personalizate de înaltă calitate, susţinute atât de cea mai inovatoare tehnologie a momentului, cât și de un personal medical cu o bogată experienţă în practica medicală curentă.

În România, Spitalul Monza este prezent în sistemul medical privat de la sfârșitul anului 2012, dezvoltând centre de excelenţă, atât în domeniul chirurgiei cardiovasculare, cât și în domeniul ortopediei. În cadrul Spitalului Monza București sunt disponibile pacienţilor și servicii integrate de medicina internă, chirurgie generală, precum și din sfera altor activităţi.

Vă mulţumim că sunteţi alături de noi în mediatizarea unor intervenţii chirurgicale în premieră pentru România.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023