Sari la conținut

Ischemia cronică a membrelor inferioare sau superioare

Ischemia cronică a membrelor este un blocaj al fluxului sanguin, care apare treptat, printr-o arteră. Chiar dacă nu este la fel de gravă precum ischemia acută, netratată la timp poate duce la pierderea extremităţii (amputaţie).

Simptome

Pacienţii cu ischemie cronică prezintă durere la folosirea membrului respectiv, iar aceasta se va accentua în timp, ajungând la durere chiar și în repaus (în formele avansate, durerea apare la repaus și se accentuează noaptea).

Tratament

La fel ca în cazul ischemiei acute, este necesară identificarea localizării blocajului și verificarea stării arterelor, obligatoreu fiind efectuarea arteriografiei. În principiu, tratamentul este unul de curăţare a arterei (trombendarterectomie) sau de ocolire a zonei afectate cu ajutorul unor conducte (bypass venos sau cu proteză).

Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Spitalul Monza - Chirurgie complexă

Copyright © 2024 MONZA ARES SRL , CUI: 48907340, Reg. Com. J40/18808/2023