L-am invitat pe domnul Dr. Silviu Oprescu, medic primar ORL în cadrul Spitalului Monza, să ne vorbească despre o patologie frecvent întâlnită la copii: polipii.
Așadar, domnule doctor, ce sunt polipii, mai exact?
Dr. Silviu Oprescu: Vegetațiile adenoide cunoscute medical și sub numele de „amigdala Luschka” sau „polipi” în termeni populari, reprezintă țesutul limfoid situat în rinofaringe (zona de intersecție dintre spatele nasului și gură).
Împreună cu alte structuri limfoide situate la nivelul gâtului și cavității bucale (amigdalele palatine, amigdala linguală, mucoasa jugală), acestea formează inelul lui Waldeyer, un complex de structuri direct implicate în dezvoltarea imunității individuale.
Inelul lui Waldeyer funcționează ca o barieră de filtrare a bacteriilor și microbilor pe care îi inhalăm sau ingerăm, deci rolul lui este acela de a fi contaminat, stare care dezvoltă mecanisme de adaptare la agresiunea septică, producându-se, astfel, anticorpi.
Având în vedere cele de mai sus, prima întrebare ce ne vine în minte este: toți copiii au polipi, de fapt?
Dr. Silviu Oprescu: Da, toți copiii au vegetații adenoide, însă nu toți dezvoltă fenomene acute sau cronice care să aibă o indicație terapeutică medicamentoasă sau chirurgicală.
Odată cu interacțiunea socială și intrarea în colectivitate (de regulă între 3 și 6 ani), imunitatea sistemică și mecanismele de apărare locală sunt practic puse la încercare, iar cei mai firavi și mai slab pregătiți vor dezvolta forme acute de inflamație și infecție a vegetațiilor adenoide (polipilor) și/sau amigdalelor.
Aceste episoade construiesc, practic, imunitatea dobandită, însă, în unele cazuri în care episoadele acute se repetă frecvent, se ajunge la inflamația cronică a țesutului limfoid, care duce la hipertrofierea acestuia (creșterea în volum). Aceasta determină probleme de respirație nazală și stagnarea de secreții la nivelul nasului și rinofaringelui, cu implicații directe asupra structurilor anatomice de vecinătate: ureche medie, faringe, căi respiratorii inferioare.
Ce este de făcut în acest caz?
Dr. Silviu Oprescu: În acest context, apare indicația chirurgicală. Simplificând lucrurile, intervenția de adenoidectomie (îndepărtarea polipilor), este recomandată în 2 cazuri:
1. indicația obstructivă: volumul crescut de polipi acoperă orificiile posterioare ale nasului (coanele), copilul stă cu gura întredeschisă sau ajunge să sugă degetul o perioadă îndelungată, (ca și mecanisme compensatorii), sforăie, este obosit, încercănat, cu deficiențe de concentrare și cu posibilitatea apariției modificărilor de facies (față) sau ocluzie dentară
2. indicația infecțiilor repetate: otite repetate prin stagnarea în urechea medie de secreții migrate din zona nasului și polipilor, prin trompa lui Eustachio, ce pot determina hipoacuzie sau supurație otică, sinuzite catarale sau supurate, laringite acute, astm bronșic juvenil sau bronșiolite apărute prin aspirația de secreții care curg din spatele nasului.
Ce se întâmplă pe măsură ce copilul crește?
Dr. Silviu Oprescu: În jurul vârstei de 8-10 ani, în măsura în care organismul copilului a absolvit perioada de pregătire, imunitatea devine mai puternică și factorii hormonali încep să își facă simțită prezența, țesutul adenoidian se oprește din crescut. De asemenea, calibrul nasului, rinofaringelui și cavității bucale crește și ventilația corespunzătoare a acestui etaj favorizează regresia țesutului adenoidian necronicizat.
Ce ar trebui să aibă în vedere părinții?
Dr. Silviu Oprescu: Pentru a stabili conduita optimă adecvată fiecărui copil, medicul ORL ar trebui să evalueze copilul, dacă este posibil, atât în episoadele acute de infecții ale tractului respirator superior, dar și într-o perioadă de sănătate aparentă. Investigații precum audiograma, timpanograma cu reflex stapedian sau o examinare fibroscopică a rinofaringelui, pentru vizualizarea volumului vegetațiilor adenoide, stabilesc indicația terapeutică. Consultul ORL poate să fie dublat și de examinarea pediatrică și alergologică.
În cazul în care se indică operația, aceasta se face sub anestezie generală, pentru a evita traumatizarea copilului. Din punct de vedere tehnic, intervenția se poate face clasic („în orb”) sau sub control endoscopic. Varianta din urmă este cea mai sigură, eficientă și ușor de tolerat pentru pacient și familie. Ea permite înlăturarea întregului pachet de polipi sub ghidajul unei camere introduse transnazal și cauterizarea întregului pat de rezecție, cu distrucția foliculilor limfoizi restanți. În acest fel, se diminuează practic riscul de sângerare și se exclude posibilitatea recidivei.
