Nu admite că există o metafizică a intervenţiei pe cord. Dr. Theodor Cebotaru se consideră, cu modestie, „ceasornicarul celui mai de preţ orologiu, inima umană”

Anii de şcoală, profesorii care l-au modelat şi îndrumat, apetenţa pentru muzică, natură şi animale au transformat curiozitatea mereu atentă asupra fiinţelor vii, într-o direcţie precisă încă de la început şi anume medicina. Pasiunea nu s-a stins niciodată. Timpul liber l-a petrecut tot în spital, alături de mentorii săi de la care a deprins o disciplină a muncii şi un exerciţiu fără pauze. Aceste ’’eforturi’’ l-au condus spre excelenţa de astăzi.

Au urmat anii de practică şi multiple specializări în ţară şi în clinici din străinătate. Astăzi, Dr. Theodor Cebotaru profesează la Spitalul Monza din Bucureşti, un spital modern care a făcut inutilă deplasarea, cu sacrificii financiare imense, a multor pacienţi români în spitale din Occident.

 

Ce v-a determinat să alegeţi medicina?

Încă de când eram mic mă pasionau disecţiile și experimentam, ca orice copil, pe diverse animale cum ar fi șerpi, broaște, etc. Am fost pasionat de știinţele naturii, în special de biologie, așadar, alegerea acestei profesii era inevitabilă.

În primii ani de școală, pentru că aceeași pasiune pentru știinţe exista încă de atunci, am avut și dorinţa de a deveni biolog marin.

De ce chirurgia cardiovasculară și nu altceva?

De cum am început Facultatea de Medicină am știut că voi face chirurgie. După ce am dat examenul de specialitate și mi-am dat seama că pot alege orice… am ales ceva nou. Chirurgia cardiovasculară era o specialitate nouă a Facultăţii din Cluj, în anul 1991.

Am vrut întotdeauna să practic medicina la un nivel cât mai înalt, să fiu în pas cu tot ce e nou, ca în Occident. Astăzi am satisfacţia sa profesez într-un centru în care suntem la zi cu nivelul de performanţă al tuturor tipurilor de intervenţii de chirurgie cardiovasculară, la nivel internaţional.

Satisfacţia este dublată și de faptul că lucrez într-o echipă foarte bună, care mă spijină să fac toate noutăţile și schimbările în tehnică asumându-și și ei aceste schimbări.

În cariera mea au fost două puncte foarte importante. Primul a fost stagiul de practica în străinătate, care m-a format și mi-a dat ocazia sa asimilez diverse tehnici și abordări chirurgicale, și mai ales sa îmi actualizez cunoștinţele.

Al doilea a fost decizia de a lucra într-un spital privat din România. Spitalul Monza este locul ideal pentru un medic care își dorește sa își facă meseria asa cum trebuie.

Cine v-au fost mentorii?

În timpul facultăţii, începând cu anul I, am început lucrul efectiv în domeniul chirurgiei prin practica de vară pe care o făceam. Primul om de care m-am atașat si pe care am încercat să îl copiez, fiind un model pentru mine a fost Prof. Constantin Ciuce, cu care în anii următori am lucrat în fiecare vară, și care a fost cel care m-a sfătuit și îndrumat să fac chirurgie cardiovasculară atunci cînd a trebuit să aleg o specialitate chirurgicală în urma concursului pe ţară. Am ajuns astfel la chirurgie cadiovasculară la Cluj, unde am întâlnit un alt model de urmat, în persoana Prof. Mircea Bârsan, iar ajuns în stagiul în Italia, lucrând acolo timp de câţiva ani, am întâlnit alţi doi profesori pe care și acum îi consider unii din cei mai mari chirurgi din lume, Prof. Alessandro Frigiola și Prof. Lorenzo Menicanti.

Care a fost cel mai complicat caz de care v-aţi ocupat? Cum l-aţi gestionat?

Nu există cel mai complicat caz. Există cazuri complexe care necesită o evluare și o strategie de echipă în prealabil pentru a evita orice surpriză intra sau post operatorie. După zeci de ani de experienţă, nu tehnica chirurgicală este cea care face cazul complicat, ci pacientul. Cu cât pacientul are o biologie mai depreciată, pe atât cazul devine mai complicat, și pentru ca rezultatul să fie favorabil, munca pentru acest tip complex este o muncă de echipă. Dacă fiecare este atent și știe ce trebuie să facă, mai ales post operator, rezultatul este unul favorbil.

Cred că aceasta este reţeta succesului, o evaluare amănunţită pentru a se putea vedea ce se poate face și care sunt cele mai bune variante în tratarea pacientului.

Cum reacţionaţi în cazul vă confruntaţi cu surprize intraoperatorii?

Chirurgul trebuie să fie pregătit totdeauna pentru a lua o decizie în cazul unei suprize intraoperatorii, iar pregătirea înseamnă să iei o decizie extrem de repede. Alegerea unei decizii bune vine cu experienţa.

Cum vă pregătiţi pentru o operaţie? Aveţi un ritual anume?

Nu am neapărat ritual, ci mai degrabă un protocol, dacă îl pot numi așa. Orice operaţie, oricât de ușoară ar fi, mi-o repet în minte înainte de a intra în sală. Seara dinainte de intervenţiile mai complexe citesc/recitesc despre tehnicile pe care le fac mai rar, revăd toate datele pacientului, seara și dimineaţa înainte de operaţie.

Aţi profesat o vreme în Italia. Vorbiţi-ne despre această experienţă. Ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Stagiul de practică din Italia reprezintă cel mai important lucru din istoria pregătirii mele. A fost o răscruce, momentul în care am realizat ce înseamnă chirurgia cardiacă modernă, și cât de ușoară poate să fie dacă o faci așa cum trebuie. Este perioada în care am devenit cu adevărat chirurg cardiac.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-aţi întâmpinat până acum?

De fiecare dată când fac ceva nou este o provocare pentru mine. Să pui pe picioare un serviciu de la zero este o provocare, asta s-a întâmplat la Brașov și la Spitalul Monza, în București.

După ce ai ajuns să faci bine o anumtă tehnică operatrie, dacă apare o noutate în modalitatea de a o efectua, de fiecare dată încerc să o schimb și să ajung să o fac așa cum este mai bine pentru pacient. Fiecare modificare de tehnică este practic să înveţi de la zero același lucru, fiecare decizie pe care o iau pentru a face ceva nou știu că va fi urmată de o altă perioadă de învăţare care pare greu, dar care aduce satisfacţii mari.

Sunteţi autorul unor premiere medicale în ţara noastră. Ce a făcut posibile aceste reușite?

Aceste premiere sunt rezultatul dorinţei mele de a face chirurgie cardiovasculară la nivel internaţional și, spre norocul meu, am avut mereu și susţinerea unei echipe care m-a sprijinit în toate aceste premiere.

Am început să fac tehnici noi în 1998, când am făcutprimul by pass aorto-coroanarian pe cord batând, cu sprijinul și cu imboldul anestezistului șef de pe vremea aceea, Dr. Ioan Vlad. Apoi, cu trecerea anilor, am încercat să reduc agresiunea chirurgicală, să fac operaţiilemai ușor de suportat pentru pacient și cu o recuperare mai rapidă, și am ajuns să fac operaţii valvulare prin ministernotomie începând cu anul 2001, apoi am trecut la repararea valvelor mitrală sau aortă începând din 2004, totul culminând după 2010, după efectuarea aelorași operaţii prin minitoracotomie, și mai nou, cu robotul Da Vinci.

Ce afecţiuni cardiace pot fi tratate astăzi chirurgical prin tehnici minim-invazive?

Teoretic toate afectiunile cardiace, adică bolile valvulare – mitrală, aortă, tricuspidă (in parte sautoate trei deodată), bolile congenitale la adult (DSA, DSV) și by pass-ul aorto-coronarian.

Există intervenţii cardiace realizabile în străinătate, dar care să nu poată fi efectuate la noi? Suntem în pas cu marile centre medicale ale lumii?

Consider că s-a inversat. Sunt puţine centre în lume care fac ceea ce facem noi astăzi la Spitalul Monza.

Aveţi hobby-uri? Ce faceţi în timpul liber?

Muzică, sport, motocicleta, și mai ales jocurile pe consolă. Ultimul hobby mă ajută să ma deconectez psihic și să îmi pregătesc mintea pentru a doua zi.

Ce contează pentru dumneavoastră cel mai mult?

Acum, cred că cel mai important pentru mine este să am un psihic și un fizic care să mă ajute să îmi fac meseria așa cum îmi doresc. Pentru mine contează cel mai mult sa fiu pregătit, este ceea ce imi asigură confortul moral pentru a profesa.